Tânără din Vaslui, lipsită de libertate și obligată să se prostitueze la Brașov

Tânără din Vaslui, lipsită de libertate și obligată să se prostitueze la Brașov

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cu vârste între 23 și 30 de ani, cercetate pentru trafic de persoane.

La data de 25 august a.c., polițiștii din Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără de 24 de ani, din județul Vaslui, ar fi fost lipsită de libertate de către concubinul său.

Din cercetări a rezultat că, la începutul lunii august, tânăra ar fi fost recrutată de cele trei persoane, care ar fi transportat-o de la București la Brașov, ar fi cazat-o în diferite locații din municipiul Brașov și ar fi obligat-o să practice prostituția, după care acestea și-ar fi însușit, în totalitate, banii obținuți.

De asemenea, aceștia i-ar fi restricționat, prin supraveghere continuă și insuflarea unei stări de temere, libertatea de mișcare.

Tot ieri, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele în care persoanele bănuite și-ar fi desfășurat activitatea infracțională, în urma cărora au fost descoperite și ridicate carduri bancare, telefoane mobile și sume de bani.

Persoanele bănuite au fost depistate și conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, unde au fost audiate și față de care a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă.

Alte articole:   Liber la circulație pe DN73. Restricțiile între Râșnov și Bran au fost ridicate (Video)

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Brașov – Biroul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap