blog-logo

Începe Festivalul „Drumul Pâinii”, la Cristian

Începe Festivalul „Drumul Pâinii”, la Cristian

Începând de astăzi, 30 august și până duminică, 1 septembrie, în comuna brașoveană Cristian va avea loc Festivalul „Drumul Pâinii”.

Și în acest an „Drumul Pâinii” face parte din tradiția Zilelor Cristianului.

Sărbătoarea va fi nelipsită de obiceiuri, cântece şi tradiţii populare, concerte de muzică uşoară, ateliere meşteşugăreşti, expoziţii culinare şi de artă tradiţională pregătite de săteni.

Ca în fiecare an, evenimentul se va desfășura în Piațeta din Cristian, unde Delia, Compact, Alina Eremia, Taxi, Ciro de Luca, Ionuț Langa, Andra Gogan, George Nicolescu, Sava Negrean Brudașcu – sunt o parte dintre artiștii care vor urca pe scenă.

Sărbătoarea începe astăzi, 30 august, de la ora 16.00 cu spectacole oferite de Sorin Nicodim, Piticu, Grupul Vocelis, Weekend Group, Ciro De Luca și trupa Alb și Negru.

Alte articole:   Fotbaliștii Coronei, deciși să facă totul pentru a se menține pe primul loc

Sâmbătă, 31 august

  • ora 11.00 – atelier pictură, atelier confecționat bijuterii, atelier de confecționat accesorii și decorațiuni.
  • ora 12.00 – concurs Cupa Cristianului la gătit.
  • între orele 14.00 – 15.00 se va organiza tradiția “Drumul Pâinii”

După ora 13.00 vor concerta Trupa CALEnDAR, Ionuț Langa, Andra Gogan, Compact, Delia, iar seara se va încheia cu un foc de artificii.               

Duminică 1 septembrie,

  • începând cu ora 11.00 modelaj baloane și pictură pe față
  • demonstrație de gătit cu echipa câștigătoare.

Vor urca pe scenă Claudiu Benga, Generația Z, Buca Andrei, Sava Negrean Brudașcu, Taxi, Alina Eremia, Ansamblul Măgura Codlea, George Nicolescu, Bebeto și Roxanne.

Alte articole:   FOTBAL: Olimpic Cetate Râșnov, meci amânat din cauza pandemiei de coronavirus!

Evenimentul este prezentat de Adrei Ștefănescu.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.