
O fetiţă de cinci ani, din Brașov, s-a accidentat, duminică, pe traseul Vânătarea lui Buteanu, în apropiere de Şaua Caprei, în Munţii Făgăraş, potrivit news.ro.
Copila a alunecat de pe cărare şi a căzut aproximativ 150 de metri spre Lacul Capra.
„În apropiere de Șaua Caprei, o fetiță de cinci ani din Brașov a alunecat de pe cărare și a căzut de pe creastă aproximativ 150-200 metri spre lacul Capra, pe grohotiș și teren accidentat”, au anunțat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, citați de sibiu100.ro.
Fetița a fost scoasă din zona accidentată de tatăl ei, care a dus-o la punctul de prim ajutor Salvamont, de acolo fiind cerute ajutoare.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din Argeș, după care fetița a fost preluată de o ambulanță din Sibiu.
Potrivit SAJ Sibiu, fetiţa a suferit un traumatism cranian cu marcă temporală, excoriaţii faciale, fiind conştientă şi fără afectare neurologică deocamdată.
După evaluarea primară, monitorizare şi administrarea de tratament, copila a fost transportată la Centru de Primiri Urgenţe Sibiu.
Foto: arhiva/sibiu100.ro