blog-logo

O femeie şi doi bărbaţi din Săcele, arestaţi preventiv în dosarul de șantaj și cămătărie

O femeie şi doi bărbaţi din Săcele, arestaţi preventiv în dosarul de șantaj și cămătărie

Trei pesoane au fost arestate preventiv în dosarul de camătă, șantaj și înșelăciune în care au fost efectuate 13 percheziții, marți dimineața, în Săcele.

Polițiștii brașoveni au reținut miercuri, o femeie de 32 de ani și doi bărbați de 28, respectiv 37 de ani, pentru 24 de ore, iar joi, Judecătoria Brașov a dispus măsura arestării preventive a acestora pe o durată de 30 de zile.

Cei trei sunt suspectaţi că, între 2017 şi 2019, au împrumutat bani cu dobândă, iar pentru recuperarea acestora au exercitat acte de violenţă asupra victimelor.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2019, persoanele bănuite au împrumutat, ca îndeletnicire, sume de bani cu dobândă, iar pentru recuperarea sumelor de bani datorate cu titlu de dobândă, au exercitat acte de violență asupra persoanelor vătămate”, a exlicat reprezentantul IJP Brașov, subcomisar Alina Ivan.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani în lei și valută, precum și diverse înscrisuri care prezintă interes pentru soluționarea cauzei.

Alte articole:   Contribuabilii pot beneficia de ştergerea dobânzilor şi penalităţilor până în ianuarie 2022

Acţiunea a fost efectuată de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, Poliţiei Municipiului Săcele, Poliţia Staţiunii Poiana Braşov, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier Braşov, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Braşov, beneficiind de suport tehnic din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Foto: arhiva

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate