Turnurile cu ceas ale bisericilor din Ţara Bârsei, într-un joc interactiv

Turnurile cu ceas ale bisericilor din Ţara Bârsei, într-un joc interactiv

În perioada aprilie-august 2019, Asociatia Maya Mastermind a implementat proiectul cultural „Povestea timpului în turnurile cu ceas din ara Bârsei”, la care au participat 449 de elevi, cu vârste între 10 şi 14 ani, şi 13 profesori de-ai lor, care au aflat mai multe despre monumentele din locul în care trăiesc pornind de la turnurile cu ceas ale bisericilor.

Proiectul, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a urmărit ca prin activitati educative să-i familiarizeze pe copiii participanti cu istoria locală şi patrimoniul cultural construit din localitatea în care traiesc.

Printre activităţile implementate de Asociaţia Maya Mastermind amintim sesiunile de educaţie cultrală despre istoria bisericiilor fortificate din 10 localităţi din Țara Bârsei (Braşov, Codlea, Bod, Cristian, Feldioara, Sânpetru, Săcele, Hărman, Rotbav, Vulcan), cu specificitate pe povestea ceasurilor din turnurile acestor biserici medievale, originea lor şi unicitatea fiecărui mecanism de ceas, legătura lor cu comunităţile şi cele mai importante repere din istoria acestor comunităţi.

Lecţiile de educatie culturală, organizate în incintele celor 13 monumente de arhitectură medievală transilvăneană au fost susţinute de istoricul şi muzeograful Cristina Tănase şi de meşterul ceasornicar Zoltan Boer, inginer specialist în conservarea şi funcţionarea ceasurilor din turnurile medievale din judetul Braşov, care le-a povestit copiilor despre aceste mecanisme de ceas, curiozităţi despre aceste simboluri medievale ale satelor transilvănene.

Alte articole:   Persoane neidentificate au modificat marcajul pe DN11. Motivul incredibil al acestui demers

Cunoştinţele de istorie locală dobândite de copii în cadrul sesiunilor, au putut fi puse în practică, în cadrul unui concurs inter şcolar, în care elevii participanţi au realizat reprezentări ale turnurilor cu ceas din bisericile fortificate din Țara Bârsei, lucrări expuse timp de două săptămâni, la Casa Junilor.

În plus, a fost creat un joc online de tip quiz, disponibil şi pe smartphone, în care copiii pot îmbina jocul virtual cu întrebări de cunoştinţe despre patrimoniul cultural local şi istorii ale bisericilor fortificate. Jocul este disponibil pe www.bisericicuceas.ro.

De asemnea, educaţia culturală privind patrimoniul arhitectural din Țara Bârsei a grupului ţintă al proiectului, este susţinută şi prin editarea unei broşuri educative, lucrare care are ca tematică bisericile fortificate din judeţul Braşov şi cele mai frumoase poveşti şi mai interesante curiozităţi despre ceasurile din turnurile medievale. Broşura, semnată de istoricul Cristina Tănase, este ilustrată de graficianul Liana Stănescu, un cunoscut ilustrator de cărţi de poveşti pentru copii.

Lucrarea, care a fost diseminată elevilor participanţi la proiect, este disponibilă şi în format online, pe site-ul Asociaţiei Maya Mistermind (www.mayamontessori.ro), dar şi pe site-ul Inspectoratului Judeţean Școlar Braşov, de unde poate fi descărcată gratuit.

O altă activitate importantă a proiectului a fost vizitarea Muzeului Ceasului din Ploieşti şi a Muzeului Cinegetic Posada, de către 40 de copii şi 12 profesori, participanţii la excursia cu caracter educativ fiind selectaţi pe baza răspunsurilor oferite la un Quiz organizat în cadrul sesiunilor de educaţie culturală locală.

Alte articole:   Se întrerupe curentul electric pe o stradă din Brașov și alte localități din județ

Toate şcolile participante au fost premiate cu cărţi despre patrimoniul cultural braşovean şi cu pachete de jocuri educative şi de arhitectură.

Valoarea totală a proiectului a fost de peste 71.000 lei, din care 63.600 a fost cofinanţarea de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Foto: mytex.ro

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap