Dan Cămârzan, judecat pentru omor, scapă de închisoare

Dan Cămârzan, judecat pentru omor, scapă de închisoare

Omul de afaceri, Dan Cămârzan, care în urmă cu trei luni şi-a ucis bunica, prin sugrumare, scapă de pușcărie, deoarece nu mai este în deplinătatea facultăţilor mintale şi are nevoie de tratament.

În urma expertizei psihiatrice făcute la București, s-a constatat că afaceristul brașovean, nu a avut discernământ în momentul în care și-a ucis bunica, informează stirileprotv.ro.

În această situație, Dan Cămârzan, în vârstă de 44 de ani, va fi internat, într-un spital de psihiatrie, unde va beneficia de tratament de specialitate.

Potrivit sursei citate, e de așteptat ca anchetatorii să solicite clasarea dosarului.

De altfel, magistrații Tribunalului Brașov au revocat sâmbătă, măsura arestării preventive „sub puterea căreia se află inculpatul Cămârzan Dan Cristian – deţinut în Arestul IPJ Brașov în baza mandatului de arestare preventivă nr.16/17.05.2019 emis de Tribunalul Braşov”.

Instanța a procedat astfel pentru că a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi a dispus internarea medicală provizorie a inculpatului într-o unitate medicală psihiatrică.

După rămânerea definitivă a dispoziţiilor menționate, instanța dispune transferul de îndată al inculpatului într-o unitate medicală de specialitate stabilită de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov.

Afaceristul Dan Cămârzan, care se află în arest preventiv, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de ”omor” în forma violenţei în familie.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap