blog-logo

Dan Cămârzan, internat din nou într-un spital de psihiatrie

Dan Cămârzan, internat din nou într-un spital de psihiatrie

Omul de afaceri, Dan Cămârzan, care la începutul lunii mai şi-a ucis bunica, prin sugrumare, va fi internat într-o unitate psihiatrică.

Magistrații Tribunalului Brașov au revocat sâmbătă măsura arestării preventive „sub puterea căreia se află inculpatul Cămârzan Dan Cristian – deţinut în Arestul IPJ Brașov în baza mandatului de arestare preventivă nr.16/17.05.2019 emis de Tribunalul Braşov”.

Instanța a procedat astfel pentru că a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi a dispus internarea medicală provizorie a inculpatului într-o unitate medicală psihiatrică.

Decizia de revocare a măsurii preventive poate fi contestată până luni, la ora 11.30.

În termen de 5 zile de la pronunţare se poate face contestație în ceea ce priveşte internarea medicală, măsură executorie.

Alte articole:   Klaus Iohannis nu s-a abținut nici de Ziua Națională să nu vorbească despre alegeri

După rămânerea definitivă a dispoziţiilor menționate, instanța dispune transferul de îndată al inculpatului într-o unitate medicală de specialitate stabilită de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Braşov.

Afaceristul Dan Cămârzan, care se află în arest preventiv, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de ”omor” în forma violenţei în familie

El a mai fost internat la Psihiatrie, la mijlocul lunii mai, când judecătorii Tribunalului Braşov au admis solicitarea procurorilor privind internarea nevoluntară, pentru a i se efectua expertiza psihiatrică şi a se stabili dacă era în deplinătatea facultăţilor mintale, atunci când şi-a omorât bunica.

Foto: arhiva/stirileprotv.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.