Accident cu trei victime pe DN1

Accident cu trei victime pe DN1

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) intervine la un accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 1, în zona Perșani.

„În urma accidentului au rezultat trei victime. Se deplaseaza la fata locului un echipaj cu apa si spuma, două echipaje SMURD si o ambulanță”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maior Ciprian Sfreja.

„Un bărbat, în vârstă de 41 ani, din județul Brașov, care a condus o autoutilitara pe DN1, la km 205+600m, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 42 ani, din jud. Bacău. În urma impactului, a rezultat o victimă, pasager în autoturism, care primește îngrijiri medicale la fața locului, urmând a fi transportată la o unitate medicală. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap