VIDEO Adrian Veștea, despre candidatura lui Iohannis la Președinție și rectificarea bugetară

VIDEO Adrian Veștea, despre candidatura lui Iohannis la Președinție și rectificarea bugetară

Președintele Consiliului Județean și al PNL Brașov, Adian Veștea, a comnetat astăzi, într-o conferință de presă, lansarea în cursa pentru alegerile prezidențiale a actului șef al statului, Klaus Iohannis.

De la Brașov au fost prezenți peste 100 de liberali la evenimentul de la Romexpo București, membri în Biroul Politic Județean, primari, viceprimari, consilieri locali și județeni.

Din data de 10 august, Veștea a anunțat că, în toate localitățile din Brașov, începe campania de străngere de semnături pentru Klau Iohannis. Liberalii brașoveni au un plan de 67.000 de semnături, pe care Veștea speră să îl depășească.

Veștea a prezentat și cifrele pentru rectificarea bugetară anunțată de Guvern

În 4 iulie 2019, Consiliul Județean Brașov a transmis Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Finanţelor Publice o adresă prin care a solicitat alocarea pentru judeţul nostru a sumei de 61.161.550 lei, având următoarele destinații:

  • 36.414.000 lei – suplimentare sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap;
  • 4.138.550 lei – suplimentare sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale – pentru achitarea plăților restante ale spitalelor subordonate Consiliului Județean Brașov, înregistrate la data de 30 iunie 2019, defalcate astfel: 6.225,16 lei pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov; 3.857.405 lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov; 274.917,67 lei pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov;
  • 15.000.000 lei (suplimentare a sumelor defalcate din TVA) pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2019, în condițiile în care prin bugetul pe 2019 Județul Brașov a primit la acest capitol doar 6,898 milioane de lei;
  • 5.609.000 lei (suplimentare a sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate) cu următoarele destinații: 155.000 lei pentru cămine persoane vârstnice; 3.733.000 lei pentru finanțarea Programului pentru școli al României (distribuirea de fructe și legume, lapte, produse lactate și produse de panificație pentru semestrul I din anul școlar 2019-2020); 221.000 lei pentru drepturile copiilor CES care frecventează învățământul special; 1.500.000 lei pentru finanțarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor de sub autoritatea CJ.

Totodată, am solicitat autorităților centrale actualizarea standardelor de cost pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap, având în vedere că repartiția bugetară este calculată în baza unor standarde de cost stabilite în anul 2015, iar de atunci salariile din domeniu practic s-au dublat, prețurile de consum s-au majorat și ele, iar bugetul Județului Brașov a devenit insuficient, pe fondul reducerii cotelor din impozitul pe venit ce revin bugetelor locale și al presiunii generate de transferarea tot mai multor cheltuieli în sarcina autorităților locale, fără asigurarea surselor de finanțare corespunzătoare.

Până în prezent, ministerele n-au dat curs solicitărilor noastre. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ne-a răspuns că solicitarea noastră „a fost înaintată spre competentă soluționare Ministerului Finanțelor Publice”. Ministerul Finanțelor Publice ne-a răspuns „diplomatic”, făcând trimitere la articolele de lege pe baza cărora se fundamentează tipurile de cheltuieli pentru care am cerut fonduri, iar în final ne-a transmis că va analiza posibilitatea alocării de sume suplimentare cu ocazia rectificării bugetului de stat pe anul 2019. Ministerul Muncii și Justiției Sociale, instituția în măsură să se pronunțe asupra actualizării standardelor minime de cost pentru furnizarea serviciilor sociale, nu ne-a răspuns până la această oră.

În privința rectificării bugetare, analizând proiectul afișat spre consultate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice nu regăsim solicitările noastre. Județul Brașov figurează cu o alocare de 5.352.000 lei, fonduri destinate implementării Programului pentru școli al României, în anul școlar 2019-2020 și suma de 2.152.000 lei pentru echilibrarea bugetelor locale, însă problema spinoasă a asistenței sociale rămâne pe mai departe nerezolvată. Chiar dacă proiectul rectificării bugetară prevede posibilitatea repartizării unor sume unităților administrativ-teritoriale, pentru finanțarea cheltuielilor de personal și pentru sistemul de protecție a copilului și centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul județului, aceste sume nu reprezintă o certitudine și nu degrevează presiunea mare existentă pe bugetele locale.

Tragem un nou semnal de alarmă privind modul aberant în care actualul guvern pune în sarcina autorităţilor locale costul activității de asistență socială, fără asigurarea resurselor financiare necesare. Această politică socială dezastruoasă dusă de guvernarea PSD va însemna falimentul pentru multe primării şi consilii judeţene.

Să nu uităm că 33% din bugetul pe un an al Consiliului Județean Brașov este reprezentat de cheltuielile cu funcționarea domeniului asistență socială și protecția copilului. În 2019, judeţul Braşov a primit de la guvern, prin Legea bugetului de stat, 24.326.000 lei la acest capitol, suma fiind calculată în baza standardelor de cost stabilite în anul 2015, în timp ce bugetul pe 2019 aprobat de CJ Brașov pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov este de 85.318.220 lei. Iată câteva exemple elocvente în privința subfinanțării acestui domeniu:

  • Standardul de cost/beneficiar/lună în cazul unui asistent maternal cu un copil în plasament a fost reglementat în 2015 la valoarea de 1.788 lei, în timp ce media costului/beneficiar pe primul semestru din 2019 este, în același caz, de 3.564,33 lei, din care cheltuielile salariale reprezintă un procent de 99,84%!
  • La Centrul de Plasament Casa Ioana Rupea, cu o capacitate de 34 de locuri, față de standardul de cost/beneficiar/lună de 2404 lei, stabilit în 2015, media cheltuielilor pe primul semestru din 2019 ajunge la 6714,18 lei/beneficiar, cheltuielile salariale pentru personalul care lucrează direct cu beneficiarul reprezentând un procent de 82 %!
  • La Casa de tip familial „Donald” din Hărman, cu 7 copii şi 9 angajaţi, în anul 2015 standardul de cost/beneficiar/lună a fost de 2.163 lei, iar media costurilor pe primele șase luni este de 9.190,10 lei/beneficiar, cheltuielile salariale pentru personalul care lucrează direct cu beneficiarul reprezentând un procent de 85 %;
  • La Centrul pentru Persoane Vârstnice „Castanul” din Victoria, cu o capacitate de 40 de locuri, standardul lunar de cost/beneficiar din 2015 a fost de 1982 lei, în timp ce media costurilor din primul semestru din 2019 este de 4.402 lei/beneficiar. cheltuielile salariale pentru personalul care lucrează direct cu beneficiarul reprezentând un procent de 88 %;

Practic, această diferență, în unele cazuri chiar și de zece ori mai mare comparativ cu standardul de cost reglementat de guvern în 2015, influențată de creșterea cheltuielilor salariale pentru personalul care lucrează direct cu beneficiarul, ajunge să fie suportată din bugetul propriu al județului Brașov. De aici rezultă o presiune extrem de mare pe buget și, implicit, necesitatea identificării altor resurse din care să finanțăm investițiile județului Brașov.

Sunt probleme şi în ceea ce priveşte finanţarea spitalelor. Avem sume restante de 4.138.550 lei, care ţin strict de partea de cheltuieli de funcţionare a spitalelor din Braşov, care ar fi trebuit să fie asigurate de la bugetul de stat. Cauzele care au generat aceste restanțe sunt întârzierea semnării contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Brașov, creșterea cheltuielilor de personal (în perioada ianurie – mai influențele salariale fiind plătite din veniturile proprii ale spitalelor), creșterea prețurilor pentru bunuri și servicii, majorarea indemnizației de hrană pentru bolnavi.

Subfinanțarea este cuvântul de ordine și la capitolul drumuri județene și comunale, la care ocupăm locul 40 din 41 de județe prin prisma alocărilor bugetare din anul 2019. Dacă ne raportăm doar la cheltuielile de întreţinere curentă şi deszăpezire a drumurilor județene, contractul subsecvent pentru acest an are o valoare de 21 milioane de lei, iar suma alocată prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 este de 6,90 milioane de lei, din care suma de 3.5 milioane de lei a fost deja alocată, prin HCJ, unităților administrativ-teritoriale din județ .

Mai mult, Consiliul Judeţean Braşov are în implementare cu fonduri europene patru proiecte de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere, în valoare totală de 300 milioane de lei, a căror cofinanţarea de 2% este suportată din veniturile proprii ale instituției.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap