Ministerul Educației a decis când începe școala. Structura anului școlar 2019 – 2020

Ministerul Educației a decis când începe școala. Structura anului școlar 2019 – 2020

Anul şcolar 2019-2020 va începe în 9 septembrie, iar sfârşitul anului şcolar va fi pe 12 iunie 2020, a anunţat joi, Ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, într-un comunicat de presă.

Vacanța elevilor nu va fi prelungită cu o săptămână așa cum i-a cerut prim-ministrul Viorica Dăncilă fostului Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.

În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie„, anunţă Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă remis joi seară MEDIAFAX.

Prin urmare, semestrul I va începe pe 9 septembrie și se va încheia pe 20 decembrie 2019, iar semestrul al II-lea va începe pe 13 ianuarie și se va încheia pe data de 12 iunie 2020, cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învațământ sunt programate astfel:

  • vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
  • vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
  • vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap