Doi indivizi din Bunești, cercetați pentru omorârea unui pui de râs

Doi indivizi din Bunești, cercetați pentru omorârea unui pui de râs

Polițiștii de la Serviciul Arme, Muniții si Substante Periculoase Brasov s-au sesizat din oficiu marți după ce în data de 5 august 2019, pe o rețea de socializare, au fost postate mai multe fotografii în care apărea un pui de râs, care prezenta răni accentuate și era legat cu o sfoară în jurul gâtului.

În urma cercetărilor efectuate au fost identificate două persoane, respectiv doi bărbați, in vârstă de 17 ani si 32 ani din localitatea Bunești.

„Cadavrul puiului din specia râs a fost ridicat de către lucrătorii Serviciului Arme, Muniții si Substante Periculoase Brașov si a fost predat reprezentanților care administrează fondul de vânătoare pe raza căruia s-ar fi găsit puiul, în vederea efectuării necropsiei acestuia și stabilirii cauzelor reale ale decesului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Maria Ivan.

Oamenii legii au întocmit dosar penal in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „braconaj-vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decat cele legale”. Cercetările sunt continuate în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor și în vederea stabilirii raspunderii judiciare.

Alte articole:   Optimism: Primul strat de asfalt ar putea fi turnat până la venirea iernii pe „ciotul” Râşnov - Cristian
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap