blog-logo

Ronan Keating va concerta la Cerbul de Aur

Ronan Keating va concerta la Cerbul de Aur

Starul irlandez, Ronan Keating care a vândut zeci de milioane de albume ca artist solo şi membru al celebrei trupe Boyzone, va susţine un recital de neuitat la Festivalul Cerbul de Aur, în 24 august.

Va fi o seară în care emoţiile vor ajunge la cote maxime! Seara de Gală, când vom afla câştigătorii ediţiei 2019 şi vom cânta alături de Ronan Keating unele dintre cele mai romantice melodii, promit organizatorii.

Cu Ronan Keating nu dai greş când vrei să cucereşti pe cineva, în cazul de faţă publicul din Piaţa Sfatului şi pe telespectatorii din faţa micilor ecrane. Am dorit să aducem la Cerbul de Aur un artist iubit de toate vârstele. Cine n-a dansat măcar o dată pe melodiile lui? Dacă e totuşi cineva, atunci sigur, după recitalul de la Cerb, nu va mai fi! Suntem fericiţi să ducem mai departe tradiţia recitalurilor premium la Cerbul de Aur şi să oferim publicului concerte ale unor artişti de top cum este şi Ronan Keating”, declară Smaranda Vornicu-Shalit, directorului Festivalului.

Alte articole:   VIDEO Un bătrân a rămas blocat pe o stâncă, după ce un podeţ s-a surpat

Cântăreţ, compozitor, jurat şi vocal coach la talent show-uri, Ronan Keating are o carieră impresionantă. A cucerit Mapamondul cu When You Say Nothing at All, după ce-l mai cucerise o dată alături de Boyzone.

A fost lider al trupei Boyzone cu  a lansat şapte albume de studio şi numeroase hituri şi a vândut 25 de milioane de albume.

În 2000 începe cariera solo, lansând nu mai puţin de zece albume, vândute în 20.000 de milioane de exemplare. Single-ul său When You Say Nothing at All de pe coloana sonoră a filmului Notting Hill a făcut înconjurul lumii şi a ajuns No.1 în topurile din mai multe ţări. În Australia este cunoscut şi ca jurat al emisiunilor X Factor şi All Together Now şi vocal coach pentru talent show-ului The Voice (2016).

Alte articole:   Cupa Nicolae Pescaru şi-a desemnat câştigătorii

A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, pe scena de la Braşov urmând să urce nume mari ale muzicii din România şi din străinătate. Primele nume anunţate deja fiind Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes, însă urmează şi alte surprize!

Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Alte articole:   Salvamont Brașov, dotat cu un defibrilator modern

Biletele pentru cele patru zile ale Festivalului Cerbul de Aur, au fost puse în vânzare, cu preţuri pornind de la 70 de lei.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate