„Sunetul pietrei”. Muzica revine în Vulcanul stins de la Racoș

„Sunetul pietrei”. Muzica revine în Vulcanul stins de la Racoș

Iubitorii de artă și natură sunt așteptați sâmbătă și duminică (3 și 4 august) în comuna Racoș, la festivalul „Sunetul pietrei”, eveniment organizat de Asociaţia Carpaterra.

Cea de-a treia ediție, care are ca scop promovarea comunității Racoș și a Complexului Geologic Racoș, va anima în weekendcomuna Racoș și punctele sale de atracție: atât cele naturale – Vulcanul stins, Coloanele de Bazalt și Lacul de Smarald, cât și cele arhitecturale, cum este Castelul Sükösd-Bethlen, edificiu medieval datând din 1636.

Programul celor două zile de festival include târg de produse tradiţionale și meștesugărești, expoziție de roci în Turnul Domnișoarelor și excursii pe teren, ghid fiind istoricul Ovidiu Savu.

Punctul culminant al festivalului îl va constitui un recital de operă în interiorul Vulcanului stins, avându-i ca protagoniști pe doi artiști ai Operei Brașov, mezzosoprana Sonia Hazarian şi tenorul Mihai Irimia, acompaniați de pianista Silvia Zervu.

Un al doilea concert va fi în curtea Castelul Sukosd-Bethlen, susținut de artiștii Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

Vor mai fi ateliere pentru copii, în care aceștia pot învăța despre roci, plante și insecte.

Programul festivalului

Sâmbătă 

  • 09.30 – 20.00: Târg cu produse specifice zonei. 10.00,  în Turnul Domnişoarelor de la castel va fi inaugurată Expoziţia „Vulcanii Noştri”. Turnul amintit a fost igienizat recent, cu ajutorul unor voluntari  din Belgia. Expoziția va fi deschisă sâmbătă și duminică.
  • 11.00 – 12.00 şi 15.00 – 16.00: Atelier pentru copii –  Castelul Sukosd Bethlen. Cei mici vor avea la dispoziție opt microscoape, astfel că vor putea descoperi detaliile petalelor, rocilor, fosilelor, nisipului și insectelor.
  • 11.00 – 14.00: Excursie ghidată la Detunata din Racoș. Ghid va fi istoricul Ovidiu Savu de la Muzeul Casa Mureșenilor. Drumul de la puntea din Racoș până la Detunata merge în paralel cu Oltul și are o lungime de 4 km.  Zona este împădurită, astfel că celor care vor să meargă, organizatorii  le recomandă să poarte încălțăminte adecvată.  
  • 16.00 – 17.00: Demonstraţie de sculptură în piatră a artistului Tamas Attila. 
  • 18.00 – 19.00:  Concertul soliștilor de la Opera Brașov.
  • 21.00 – 22.00: Curtea Castelului Sukosd Bethlen – Proiecția filmului „Parcurile americane” realizat de braşoveanul Dan Dinu şi de Cosmin Dumitrache. 

Duminică

  • 09.30 – 20.00: Târg cu produse specifice zonei.
  • 10.00 – 19.00: Expoziţia „Vulcanii Noştri”, în Turnul Domnișoarelor de la Castel.
  • 10.00 – 13.00:  Excursie ghidată va fi duminică, între o în Complexul Geologic Racoş. Ghid va fi gologul Ildiko Soos.
  • 12.30 – 13.00: Demonstrație de dansuri tradiționale – Ansamblul Rozmaring
  • 19.00 – 20.00: Curtea Castelului Sukosd-Bethlen:  Concert Ansamblul Operettissimo.  Grupul este format din patru cântăreți ai Operei Maghiare din Cluj, doi violoniști și un pianist.

Evenimentul este organizat de către Asociația Carpaterra în cadrul proiectului „Vulcanul Racoșului – resursă de dezvoltare culturală”, în parteneriat cu Asociația Alsorakosért și cu sprijinul Zeolites Production și al Primăriei Racoș.

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov în cadrul Programului de finanțări nerambursabile din bugetul propriu al județului acordate proiectelor culturale din anul 2019.

Participarea la festival este gratuită.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap