Cazul Caracal – o opinie obiectivă

Cazul Caracal – o opinie obiectivă

Remarc o escaladare a dezinformărilor din spațiul public, dezinformări grefate pe cazul Caracal și totodată o exploatare mediatică a acestei drame de către diverși politicieni sau membri ai unor ONG-uri.

Cred că este necesară o igienă a discursului public în astfel de cazuri. Este inuman să se folosească această crimă oribilă și drama unei întregi familii și comunități în scopuri politice.

Tocmai pentru a igieniza spațiul public consider că trebuie făcute câteva precizări de acuratețe juridică.

  • Prima dezinformare – în urma deciziilor CCR sau modificărilor codului de procedură penală parchetele nu au mai putut colabora cu SRI și astfel nu a putut fi localizat tehnic ucigașul – aceste afirmații sunt niște minciuni grosolane. Art. 142 alin. 11 Cod de procedură penală arată că Pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d), procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate.

Ce înseamnă acest lucru ? Că procurorul, organul de cercetare penală sau lucrătorii specializați ai poliției (care de altfel au și acționat, cei din Direcția Operațiuni Speciale) au acces direct și nemijlocit la tehnica Serviciului Român de Informații pentru a o utiliza în astfel de situații.

  • A doua dezinformare – modificările Codului penal au încurajat sau facilitat existența unei astfel de tragedii – absolut fals, nicio modificare dintre cele discutate în spațiul public și care au fost adoptate de Parlament nu a vizat infracțiunile de omor, viol, trafic de persoane ori minori, lipsire de libertate și niciuna dintre modificări nu a intrat în vigoare.
  • A treia dezinformare – din cauza legii recursului compensatoriu o persoană în privința căreia este posibilă aplicare pedepsei detențiunii pe viață ar putea obține mai lesne liberarea condiționată – minciună oribilă. Condițiile sunt reglementate foarte clar în art. 99 Cod penal. În cazul persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață, acestea pot fi liberate condiționat după executarea efectivă a minim 20 de ani de detenție și îndeplinirea unor condiții subiective printre care se numără și convingerea instanței că persoana s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Aplicat la speța de față textul de lege ne conduce la ideea că o persoană de vârsta celei cercetate pentru aceste oribile fapte, dacă condamnarea ar rămâne definitivă mâine, ar putea obține liberarea condiționată la vârsta de 86 de ani (greu de crezut că ar mai trăi atât) și numai dacă ar convinge instanța de fond cât și cea de contestație că s-a îndreptat, ceea ce într-un astfel de caz este practic imposibil.
  • A patra dezinformare – era necesar să fie așteptată ora 6 pentru a se putea începe percheziția/dreptul infractorilor la liniște e mai prețios decât viața copiilor/etc – absolut fals.
    1. Infracțiunea putea și trebuia să fie calificată flagrantă așa cum spune textul art. 293 alin. 1 Cod de procedură penală Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire. De la momentul apelului la 112, infracțiunile de lipsire de libertate și viol erau flagrante.
    2. Percheziția în cazul infracțiunii flagrante poate începe indiferent de oră așa cum arată textul art. 159 alin. 3 Cod de procedură penală Percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6,00 sau după ora 20,00, cu excepţia infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră.
    3. Toate procedurile normale aplicabile în cazul unei percheziții domiciliare puteau fi scurtate sau se putea trece peste ele așa cum arată legea în art. 159 alin. 14 Cod de procedură penală În mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziţie, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum şi fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenţei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri:

a)când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanţă pentru cauză;

b)dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol;

  • A cincea dezinformare – declararea ca neconstituțională a protocoalelor secrete dintre PÎCCJ și SRI a condus la îngreunarea cercetărilor în acest caz – absolut fals și manipulatoriu. Actualul Protocol în vigoare, numărul 09472 din 8 decembrie 2016 este în vigoare. Despre acest Protocol, CCR a constatat prin Decizia 26/2019 (a se vedea paragraful 197) că a fost încheiat în mod legal. Au fost scoase în afara ordinii constituționale doar 3 texte minore în economia întregului act din acest ultim Protocol ( art. 6 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9). Aceste texte nu au nicio legătură și nicio incidență cu privire la posibilitatea supravegherii tehnice. În ansamblu despre acest ultim Protocol, CCR afirmă la paragraful 201 din aceeași decizie că Chiar dacă dispozițiile antereferite din cuprinsul protocolului excedează ordinii constituționale și sunt plasate, prin prezenta decizie, în afara acesteia, Curtea constată că acest aspect nu afectează întregul protocol, ceea ce înseamnă că, în aceste condiții și cu acest corectiv, îi este clarificată și redată natura sa juridică proprie. Cu alte cuvinte CCR spune că acest Protocol este legal, conform ordinii constituționale și poate fi folosit. Ca o paranteză, ar trebui spus că aceste lamentări sunt evident de rea-voință, deoarece nu existența unui protocol secret face organele judiciare să fie mai eficiente, ci modul în care înțeleg să își îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege și chiar un astfel de protocol, dar public, pentru că efectul publicității sale ar avea și un deosebit rol de prevenție.
Alte articole:   Seducția Lecturii - ediția a doua la Brașov

În plus dacă exista certitudinea că victima se afla în acea locație exista posibilitatea intervenției și fără mandat de percheziție. O persoană, nu spun neapărat un polițist, care ar fi intrat într-un imobil pentru a salva o persoană era apărat de lege. Art. 19 alin. 2 Cod penal ne arată că o persoană care intervenea pentru a salva viața unei alte persoane era în legitimă apărare, fiind exclusă în acest mod angajarea răspunderii penale – Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului. S-ar fi putut deasemenea invoca starea de necesitate pentru a se interveni, conform art. 20 alin. 2 Cod penal – Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Așadar problema nu este absența textului de lege care să permită o acțiune hotărâtă și eficientă ci modalitatea în care oamenii înțeleg să își exercite atribuțiile și îndatoririle atât de serviciu, dar și îndatoririle umane și cetățenești.

Alte articole:   Se întrerupe curentul electric în Brașov, Făgăraș și Codlea

Sigur că pot fi identificate deja câteva cauze sistemice ale unui astfel de mod de acțiune, foarte lent, al organelor judiciare. Cred că în primul rând trebuie făcută o evaluare a modului de alocare a resurselor umane și tehnice în cadrul unităților de parchet și unităților din cadrul MAI. Poate e o temă interesantă să se verifice câți procurori din totalul numărului de procurori gestionează, instrumentează, cauze cu violență, infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei. Același lucru ar trebui verificat și în cadrul MAI, care este numărul total de polițiști care se ocupă de astfel de situații din totalul polițiștilor. Pentru că sunt întrebări de bun simț care se nasc în mintea fiecărui om – Cum de există resurse umane și tehnice pentru percheziții domiciliare în cazuri de evaziune fiscală spre exemplu, în 7 -8 locații simultan, cu desfășurări de forțe, dar în astfel de situații nu au existat ? Probabil că unul dintre răspunsuri este în modalitatea de alocare și gestionare a resurselor umane și tehnice.

Ar mai fi câteva întrebări tot de bun simț. Oare construcția acelui gard de 3 metri din beton s-a făcut cu autorizație ? Gunoaiele acelea din curte nu au generat nicio reacție din partea poliției, poliției locale sau a altor autorități ? Un astfel de cetățean dacă ar fi fost controlat de autorități pe chestiuni simple, evidente, cum ar fi igiena publică sau construcțiile posibil nelegale ar mai fi evoluat în comportamentul ilicit ?

Alte articole:   Pieton accidentat grav pe DN10

Dincolo de toate aceste aspecte cred însă că manipulările care deturnează atenția publică de la ancheta reală și de la cauzele reale nu numai că sunt contraproductive, dar sunt și inumane. Nu se poate folosi o tragedie oribilă și drama inimaginabilă a unor oameni în scopuri politice ori de imagine.

  • Vlad Ciolacu
  • avocat
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap