blog-logo

Începe TAMTAM Festival. Cinci arte, peste 300 de artiști în zece locaţii din Braşov

Începe TAMTAM Festival. Cinci arte, peste 300 de artiști în zece locaţii din Braşov

Timp de trei zile, Brașovul va deveni o scenă imensă reunind nume mari din lumea muzicii și a teatrului, în cel mai de amploare festival organizat vreodată în oraș.

Începând de astăzi și până duminică (26 -28 iulie), muzica, teatrul, dansul, artele vizuale și filmul vor anima tot orașul, iar Centrul Vechi al Brașovului va fi scenă pentru cei peste 300 de artiști care se vor prezenta în cele10 locaţii ale festivalului.

Peste 300 de artiști din toată lumea vor urca pe cele șapte scene amplasate în Piața Sf. Ioan, pe strada Republicii, pe strada Michael Weiss, în Piața Enescu, în Piața Paul Richter, la Poarta Ecaterinei, la Rectoratul Universității și în sălile cunoscute precum, Reduta și Centrul Multicultural al Universității ”Transilvania”.

”După cum spune și sloganul nostru – art to heart – ne propunem într-adevăr să aducem oamenii mai aproape de artă și să le inspirăm viețile prin evenimente de înaltă ținută. În cadrul TAMTAM vor veni artiști valoroși din țară, și din străinătate care vor acoperi o arie foarte largă de genuri ale celor cinci arte prezente în festival. Prin amplasamentul scenelor în centrul vechi al Brașovului vom oferi posibilitatea tuturor celor dornici să ia parte și la alte evenimente culturale pe care nu le-au mai experimentat înainte, având astfel posibilitatea să descopere ceva nou. TAMTAM își propune să redea Brașovului vitalitatea culturală pe care o merită și pe care o cere publicul de ani de zile”, a spus Ioan-Dragoș Dimitriu, directorul artistic al festivalului.

De asemenea, în Parcul Central, copiii vor avea ocazia să se bucure de ateliere de pictură, iar tinerii vor avea ocazia să folosească într-un mod artistic graffiti-ul pe panouri special amenajate.

Alte articole:   Cutremur în România, duminică, la ora 13,03

Totodată, în cadrul primei ediții a festivalului TAMTAM, unul dintre evenimentele speciale se va numi Muziculinaria, după cum spune Horia Mihail, directorul general și inițiatorul festivalului.

Programul începe vineri (26 iulie) la ora 16:00 și se termină la ora 22:00, iar sâmbătă (27 iulie) și duminică (28 iulie) toate scenele vor avea program între orele 12:00 și 22:00.

Publicul are acces la evenimente precum:  Opera Rock ”The One Born From A Star” – prima de acest gen din România, atelierul de teatru jazz Oana Pellea și Mircea Tiberian, piese de teatru cu Claudiu Bleonț și Magda Catone,  concerte cu Luiza Zan, Alex Azevedo, Vibrate!, Alex Harding, Orkid Band, Irina Sârbu, Claudia & Nocturno Band, Kamerata Kronstadt și la peste alte 50 de concerte susţinute de formații de jazz, muzică clasică, alternativă, pop şi  DJi. Pentru publicul cinefil,  filmele artistice ”Moromeții 2” și ”The Florida Project” vor fi proiectate, iar programul festivalului este completat cu actori în cafenele care vor surprinde spontan vizitatorii, Claudiu Bleonț și Magda Catone, Teatrul Logos, expoziții și Brașovul văzut în Virtual Reality.

Alte articole:   Educație Juridică Brașov - Comisia Europeană prezintă o nouă strategie de combatere a traficului de persoane

Pentru un inedit muzical, în cadrul festivalului TAMTAM,  4 piane sunt disponibile în oraș pentru cei interesați să încânte la rândul lor trecătorii, şi să devină pianişti de ocazie.

Evenimentele din cadrul festivalului se vor ține cu intrarea gratuită, excepție fac doar reprezentațiile de teatru de la Sala Reduta. Biletele pot fi achiziționate online și la Centrul Cultural Reduta.

Tam Tam se va încheia cu proiecţii pe zidurile din Piaţa Sfântul Ioan.

Programul festivalului poate fi consultat pe siteul www.tamtamfestival.ro.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate