O porţiune din Via Transilvanica, care trece prin județul Brașov, se inaugurează astăzi, la Roadeș

O porţiune din Via Transilvanica, care trece prin județul Brașov, se inaugurează astăzi, la Roadeș

O nouă porțiune din Drumul Via Transilvanica, care străbate județul Brașov, va fi inaugurată de Asociația, Tășuleasa Social, alături de invitați de seamă.

Cei trei kilometri din drumul care unește românii și străbate județul Brașov, de la Bunești în direcția localității Criț vor fi inaugurați astăzi, 24 Iulie 2019, orele 15.00, în localitatea Roadeș, județul Brasov, la sediul Fundației Peter Maffay.

După primirea invitaților, începând cu ora 16.50, cei prezenți vor păși împreună pe cei 3 kilometri din traseu, de la Bunești în direcția localității Criț, ceea ce le va oferi prilejul de a admira frumusețea locurilor și de a se bucura de ospitalitatea românească.

Fiind un traseu public de lungă distanță, este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea sa îl străbată călare, la pas ori cu bicicleta. Via Transilvanica străbate zece județe, zone de mare importanță culturală, istorică și naturală, fiind în acelasi timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în România.

„Împreună cu gazdele noastre, reprezentanți și oficialități locale și naționale, voluntari internaționali și naționali, mass media națională și internațională și cu ajutorul Dumneavoastră vom face cunoscut noul “Camino de România” pe plan mondial pentru a promova valorile țării noastre”, a mai spus Alin Ușeriu.

Programul evenimentului:

  • orele 15:00 – 15:30, la Fundația Tabaluga (Strada Principală nr.1) Primirea invitaților la Roadeș, la Casa Tabaluga – primirea se va face de către Peter Maffay, Marcel Iureș și Alin Uhlmann Ușeriu: prezentare Tășuleasa Social și proiectul Via Transilvanica
  • orele 15:50 – 16:00 Montarea unei borne kilometrice la Roadeș
  • orele 16:00 – 16:20 Deplasare la Bunești cu mijloace de transport
  • orele 16:20 – 16:45 Cuvînt de primire din partea domnului Primar și al Președintelui Consiliului Județean, urmate de montarea bornei din localitatea Bunești
  • ora 16:50 Pornire pe jos de la Bunești la Criț, montare bornă la Criț
  • ora 18:00 Conferință de presă la Casa Krauss din Criț, cu tema “Via Transilvanica în județul Brașov”. Vor lua cuvântul domnul Michael SCHMIDT, Peter MAFFAY, domnul Steven VAN GROENINGEN și reprezentanții a mai multor țări, invitați la eveniment.
  • ora 19:00 Cină la Casa Krauss la Criț.

Proiectul Via Transilvanica, derulat de Asociația Tășuleasa Social, urmărește marcarea și amenajarea unui drum turistic și pelerinaj de 1000 km care pornește de la Drobeta Turnu Severin, străbate Transilvania și se încheie la Putna în Bucovina.

Scopul proiectului este de a pune în valoare bogățiile cultural-istorice și naturale ale României, cu impact deosebit asupra comunităților locale și cu ecou internațional.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap