Femeia din Lisa care și-a ucis bebelușul și l-a îngropat în grădină, condamnată la 10 ani de închisoare

Femeia din Lisa care și-a ucis bebelușul și l-a îngropat în grădină, condamnată la 10 ani de închisoare

Femeia de 29 de ani, din comuna Lisa, județul Brașov, care în noiembrie 2018, şi-a omorât copilul nou născut, apoi l-a îngropat în grădină, a fost condamnată.

Sentința a fost dată zilele trecute de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Prin aceeaşi sentinţă, inculpata a fost obligată să plătească 2.000 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.000 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.

Dacă la început a negat totul, în fața judecătorilor, femeia și-a recunoscut fapta pentru a primi o pedeapsă mai mică.

În cazul în care decizia va rămâne definitivă, din pedeapsă va fi scăzută perioada petrecută în stare de reținere și arestare preventivă .

Potrivit mytex.ro, femeia, aflată în prezent în Penitenciarul pentru Femei Târgșor, fiind arestată preventiv, a fost condamnată la data de 17 iulie a.c. la 10 ani de închisoare, fiind găsită vinovată de omor calificat asupra unui membru de familie.

Femeia a fost cercetată inițial pentru pruncucidere, ulterior încadrarea a fost schimbătă în omor calificat săvârșit asupra unui membru de familie.

Ana Maria Ioniță  a fost arestată preventiv în luna decembrie a anului trecut.

La sfârșitul lunii noiembrie, Ana Maria Ioniță și-ar fi ucis copilul, apoi l-ar fi îngropat, încercând să ascundă fapta.

Micuţul a fost găsit îngropat în grădină, iar atunci femeia a fost cercetată pentru pruncucidere, în cadrul unui dosar penal sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, ulterior ancheta a scos la iveală că a premeditat totul.

Femeia a mai avut patru copii, pe care i-a abandonat la naştere.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap