Aproape 130 de cazuri noi de rujeolă la nivel național. Cinci, confirmate în Brașov

Aproape 130 de cazuri noi de rujeolă la nivel național. Cinci, confirmate în Brașov

În ultima săptămână, medicii au confirmat aproape 130 de noi cazuri de rujeolă, la nivel național, cinci dintre acestea fiind confirmate în județul Brașov.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în România,  în perioada 8-12 iulie, au fost raportate încă 129 de cazuri nou-confirmate, în 14 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, în Mehedinţi au fost raportate 29 de cazuri, în Sălaj – 27, în Bucureşti – 17, în Neamţ – 15, în Dolj – nouă, în Constanţa – şapte, în Braşov şi Cluj  – câte cinci, în Buzău, Harghita, Ilfov şi Mureş – câte trei, iar în Călăraşi, Covasna şi Teleorman – câte un caz, informează news.ro.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă raportate până în 12 iulie este 17.752 din care 64 de decese.

Potrivit specialiştilor, rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.

Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii împotriva acestei boli.

Alte articole:   Licitație pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate pentru drumul de legătură strada Cărămidăriei - Poiana Brașov
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap