I.T.M. Braşov se implică într-o campanie pentru prevenirea căderilor de la înălțime în domeniul construcțiilor, dar pe şantier la AFI mor sau sunt răniţi, aproape în fiecare săptămână, muncitori

I.T.M. Braşov se implică într-o campanie pentru prevenirea  căderilor de la înălțime în domeniul construcțiilor, dar pe şantier la AFI mor sau sunt răniţi, aproape în fiecare săptămână, muncitori

Doar în ultima lună pe şantierul viitorului mall AFI, din Centrul Civic, au avut loc accidente de muncă în care au murit sau au fost răniţi muncitori, care au cazut de la înalţimi. Oare câţi oameni vor mai muri în zonă fără să se ia măsuri concrete? Cu toate acestea, reprezentanţii I.T.M. au ales să participe la sediul instituţiei din Brașov la a doua întâlnire organizată în cadrul Campaniei naţionale privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălțime în domeniul construcțiilor.

,,Numărul de accidente de muncă înregistrat precum și gravitatea acestora, a determinat continuarea și intensificarea acțiunilor de verificare si monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul sesurității și sănătății în muncă precum și modul în care angajatorii realizează în șantierele temporare și mobile, măsurile ce au fost dispuse de inspectorii de muncă în urma deficiențelor constatate de către aceștia.

Activitățile de informare și conștientizare, întâlnirile și mesele rotunde organizate cu participarea principalilor actori implicați în activitatea de construcții, derulate pe intreg parcursul anului 2018, sunt continuate si organizate trimestrial și în acest an.

Astfel, cu ocazia ultimei întâlniri s-au realizat analize pe domeniul de activitate, avînd ca scop:
–      identificarea dificultăților majore întâmpinate de agenții economici,
–      principalele deficiențe întâlnite în urma controalelor efectuate de inspectorii de muncă;
–      promovarea exemplelor de bune practici ale diverselor unități” , potrivit I.T.M. Braşov.
 
 
 

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via