Bacalaureat 2019. Primele rezultate ale examenului vor fi afişate astăzi. Cum se acordă notele la contestaţii

Bacalaureat 2019. Primele rezultate ale examenului vor fi afişate astăzi. Cum se acordă notele la contestaţii

Aproximativ 2.900 de elevi brașoveni, absolvenți ai clasei a XII-a, care s-au înscris în sesiunea de vară a bacalaureatului își vor afla astăzi notele.

Afişarea primelor rezultate ale examenului de bacalaureat este programată pentru astăzi, până la ora 12.00 şi este urmată de depunerea eventualelor contestaţii, între orele 12:00 şi 16:00.

Între 9 şi 12 iulie acestea vor fi soluţionate, iar afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.

Cum se depun contestaţiile

Rezultatele obținute la probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale nu se contestă.

Contestațiile la probele scrise de la Bacalaureat 2019 se depun și se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevazută de calendarul examenului de bacalaureat.

Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.

Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia, se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

Cum se acordă notele la contestații

După terminarea evaluării și deschiderea lucrărilor, președintele comisiei de contestații analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate inițial.

Pentru lucrările care au primit inițial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puțin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestații.

Pentru lucrările care au primit iniţial la comisia din centrul zonal de evaluare alte note decât cele menţionate anterior, nota definitivă este cea acordată de comisia judeţeană de contestaţii dacă între nota iniţială şi nota acordată la contestaţii se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte.

Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota iniţială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare.

În situaţia în care se constată diferențe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea inițială și cele de la contestații, președintele comisiei de contestații decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alți profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inţial lucrările în centrul de contestații.

Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestații.

Candidatul poate solicita comisiei judeţene să îşi vadă lucrarea/lucrările numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii.

Media minimă pentru promovare este 6

Examenul național de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

A doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2019 este programată în perioada 21 august – 3 septembrie, înscrierile având loc în perioada 15-19 iulie.

Foto: arhiva

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap