blog-logo

Ateliere pentru copii din comunităţi defavorizate, la Braşov

Ateliere pentru copii din comunităţi defavorizate, la Braşov

Au început Atelierele de Vară, modulul educațional care îi aduce la grădiniță pe timpul verii pe copiii de vârstă preșcolară din comunități defavorizate! La Săcele, săptămâna viitoare (8 – 12 iulie), în fiecare zi între orele 9.00 – 12.00, la Grădinița numărul 5 Gârcini, profesori-voluntari desfășoară timp de 10 zile, unul din Atelierele de Vară pentru copiii cu vârste între 4 – 6 ani care pe timpul vacanței nu au alte experiențe de învățare. Proiectul este realizat de Asociația OvidiuRo, la nivel național.

Aproximativ 100 de preșcolari din județul Brașov sunt așteptați la Atelierelede Vară Șotron în lunile iulie și august.În total, 7 echipe de profesori-voluntari din Brașov s-au înscris pentru a susține câte un Atelier în tot atâtea grădinițe defavorizate din județ.

Atelierele de Vară Șotron sunt un modul educațional susținut de OvidiuRo an de an, pe perioada vacanței de vară, cu un impact major asupra copiilor, profesorilor și părinților din comunități rurale și urbane defavorizate. Timp de 2 săptămâni, profesori de învățământ preșcolar susțin activități cu copiii la grădiniță, pe bază de voluntariat – după un format pregătit de OvidiuRo și diseminat în urma a numeroase traininguri. Și anul acesta, pe lângă materialele educaționale de calitate ce vor rămâne ulterior în grădinițe, fiecare copil participant la Atelier va primi cel puțin câte o carte pentru acasă. Scopul Atelierelor este ca un număr cât mai mare de copii  care nu au parte acasă de alți stimuli de învățare pe timpul vacanței de vară, să aibă parte de o experiență de învățare prin joc, la grădiniță.

Tema Atelierelor din acest an este Lumea vie – plante și animale, iar fiecare zi de Atelier explorează această temă în moduri diferite, prin activități integrate ce urmăresc curriculum-ul pentru învățământ preșcolar. Scopul este ca, timp de două săptămâni, să se creeze o comunitate de învățare prin joc, lectură, experimente și științe, muzică și mișcare și numeroase activități Montessori – toate urmărind să dezvolte răbdarea și autonomia, să încurajeze cooperarea, să consolideze cunoștințe și să le deschidă pofta de cunoaștere celor mici.

Toate activitățile sunt susținute de materiale educaționale puse la dispoziție de OvidiuRo (de la numeroase cărți ilustrate la hărți, lupe, magneți, kituri de germinare și de igienă sau cărți pentru copii, acasă), materiale ce vor rămâne în grădinițe și vor fi folosite de copii, din toamnă.

Fiecare Atelier se desășoară pe parcursul a 12 zile consecutive, de luni până vineri, timp de minim 3 ore, zilnic, în perioada iulie – august 2019; Atelierul începe cu Ziua 0, când copiii și părinții lor iau contact pentru prima dată cu modulul. Urmează 10 zile (de luni până vineri) consecutive de activități tematice la grădiniță, timp de 3 ore, pentru ca, la final, în ziua 12, să aibă loc festivitatea de final, din nou cu participarea părinților, potrivit unui comunicat remis de organizatori.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.