blog-logo

Camera Obscura: proiect dedicat fotografiei istorice pentru liceeni din Țara Făgărașulu

Camera Obscura: proiect dedicat fotografiei istorice pentru liceeni din Țara Făgărașulu

Asociația Renascendis organizează, în perioada iulie – noiembrie 2019, ateliere gratuite de tehnici fotografice istorice și alte activități practice legate de evoluția fotografiei de la începuturi până în prezent, în cadrul proiectului Camera Obscura dedicat adolescenților din Țara Făgărașului.

Elevii de liceu din Făgăraș pasionați de fotografie și curioși să exploreze istoria acestei arte, dincolo de camera foto a telefoanelor inteligente, se pot înscrie până pe 15 iulie 2019 la contact@renascendis.org.

Activitățile practice includ ateliere experimentale de tehnici fotografice istorice (colodiu umed, ambrotipie, ferotipie), excursii de fotografiere, laboratoare de developare, sesiuni de digitalizare. Participarea este gratuită.

În cadrul proiectului, adolescenții învață cum contribuie chimia, fizica și optica la magia fotografiei clasice, află despre conservarea, restaurarea și cercetarea fotografiilor vechi și, nu în ultimul rând, folosesc tehnici moderne de scanare a negativelor și fotografiere digitală.

Alte articole:   Brașovenii de la Visual Fan au dat în judecată Huawei

Participanții au ocazia să lucreze cu fotografii vechi și tehnică fotografică istorică din colecția Asociației Renascendis: peste 3.500 de suporturi fotografice din perioada 1848 – 1970 (dagherotipuri, ferotipii, fotografii, clișee) și peste 50 de piese de tehnică fotografică istorică (aparate fotografice și accesorii).

Acestea sunt obiecte care în mod normal pot fi găsite numai în muzee sau colecții private, deci sunt inaccesibile, unele dintre ele fiind singurele de tipul lor din țară. În proiect va fi folosit singurul aparat fotografic de studio R. A. Goldmann model 1889 funcțional din România, iar multe dintre fotografiile istorice care vor fi cercetate și digitalizate au valoare documentară.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate