CS Colțea 1920 – Celta Brașov, cea mai bună academie de fotbal din Brașov

CS Colțea 1920 – Celta Brașov, cea mai bună academie de fotbal din Brașov

Federația Română de Fotbal a publicat astăzi punctajele obținute de cluburile ce evoluează în competițiile de copii și juniori din întreaga țară.

Dintre cele 107 cluburi înscrise, CS Colțea 1920 – Celta Brașov s-a clasat la finalul evaluării pe un excelent loc 7. Clubul brașovean a obținut 67,7 puncte adunate în cele 7 domenii care au punctat (strategie și filozofie, echipe și jucători, staff tehnic, staff suport, antrenamente și meciuri, infrastructură și facilități și rezultate). 

”Sunt bucuros pentru că muncă noastră continuă a fost recunoscută la cel mai înalt nivel. Este rezultatul efortului depus de o echipă întreagă și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit în ultimul sezon la dezvoltarea proiectului CS Colțea 1920/Celta Brașov. Vreau să mulțumesc și partenerilor care au fost alături de noi într-o formă sau alta. Acest loc 7 ne va motiva să devenim și mai buni cu fiecare zi. Suntem rescunoscuți de Federația Română de Fotbal ca cea mai bună academie de fotbal din județul Brașov și ne propunem să sprijim cu tot ce putem dezvoltarea fotbalului juvenilor pe plan local”, spune Ciprian Jurubescu – președinte CS Colțea 1920/Celta Brașov

Rezultatele finale ale clasificării sunt dispinibile aici:
https://www.frf.ro/wp-content/uploads/2019/07/Clasificare-academii.pdf

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via