Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Mari învăţători ai credinţei şi slujitori ai bisericii

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Mari învăţători ai credinţei şi slujitori ai bisericii

Pe 29 iunie, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Această zi, denumită popular SânPetru de Vară, aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.

În popor, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel, marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului.

Cei doi apostoli sunt pomeniţi împreună pentru ca au murit în aceeaşi zi, a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiind singurii sfinți a căror sărbătorire este precedată, la ortodocşi şi greco-catolici, de post.

Petru şi Pavel sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume.

Sfântul Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină „pescar de oameni”. Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg că apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Romă. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel s-a născut în jurul anului 7, într-o familie de evrei provenind din Tarsul Ciliciei. Numele său la naștere a fost Saul. Acesta ajunge să învețe sub îndrumarea rabinului Gamaliel. Totuși, Pavel nu l-a cunoscut pe Hristos cât timp acesta din urmă a luat forma pământeană, în schimb, a fost martor la martirizarea Sfântului Ștefan. Acest lucru îl determina să devină unul dintre cei mai aprigi apărători ai credinței în Dumnezeu. Pavel este botezat de către episcopului Damascului, un om pe nume Anania, moment care mărcheaza schimbarea numelui sau din Saul în Pavel. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Tradiții și superstiții

În jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții.

Această zi, este denumită popular SânPetru de Vară și marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului.

Tradiția spune că, de Sfinții Petru și Pavel oamenii au voie să lucreze aproape orice, dar să nu toarcă deoarece se crede că se „întorc colacii de la morți”.

Se spune că în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă şi se transformă în şoimi, ei revenind la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în aceasta zi, ca să fie sănătoase.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate.

În această zi femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere ; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste aruri şi la anul.

Pentru a fi feriți de cele rele, în ziua de Sfântul Petru, oamenii poartă pelin și usturoi în buzunare.

În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap