
Muzeul „Casa Mureşenilor” invită melomanii, astăzi, de la ora 17.00, la binecunoscutul Recital de la ora 5, intitulat „Buchet muzical sub seninul verii”.
Spectacolul le va reuni pe Nicoleta Chirilă – soprană, Maria Petcu-Catrina – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, împreună cu Nora Vlad – actriţă şi Simona Patriche – pianistă.
În cadrul recitalului, melomanii vor putea audia aria „Saper vorestte” din opera „Bal mascat”, aria „Sul fil d’un soffio” din opera „Falstaff”, ambele lucrări semnate de G. Verdi, aria preclasică „O pargoletto arciero” de B. Pasquini, aria de concert „Nehmt meinen Dank” de W.A. Mozart, aria „I Feel Pretty” din musical-ul „West Side Story” de L. Bernstein, dar şi piese compuse de G. Gerswhin – „Summertime”, „Blah blah blah”, „Do it again” sau „Let’s Call the Whole Thing Off”.
Biletele se găsesc la Muzeul „Casa Mureşenilor” (Piaţa Sfatului nr. 25), înainte de eveniment.
Prețul unui bilet este de1,5 lei pentru elevi și studenți, 4 lei pentru pensionari și 6 lei pentru adulți.
Foto: arhiva/muzeulmuresenilor.ro