Din 3 decembrie, transport metropolitan către alte 14 localități. Care sunt acestea?

Din 3 decembrie, transport metropolitan către alte 14 localități. Care sunt acestea?

Consiliul Județean Brașov a aprobat astăzi actualizarea Programului Județean de Transport Persoane, în contextul în care de la 1 iulie RATBV SA operează traseele către Bod – Sânpetru, Cristian și Ghimbav, responsabilă de transportul public pe aceste rute fiind Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) Brașov.

În plenul Consiliului Județean, reprezentanții AMDDTP au anunțat că în data de 3 va fi lansată cea de-a doua etapă de extindere a transportului metropolitan, respectiv încă 14 localități din zona metropolitană vor fi operate în cadrul Programului de transport public local gestionat de Asociație, respectiv se prelungește ruta de la Ghimbav la Codlea, de la Cristian la Râșnov – Zărnești, Hărman, Prejmer, Feldioara, Hălchiu, Vulcan, Săcele, Predeal, Tărlungeni, Budila, Teliu – Vama Buzăului și Zărnești.

În acest context, Consiliul Județean Brașov, cel care aproba licentețele intrajduețene de transport, trebuie să-i anunțe pe actualii operatori că mai pot opera curse pe aceste trasee decât pânîă în 3 decembrie.

În acest moment, AMDDTP dorește ca traseele pentru aceste 14 localități să fie asigurate tot de RATBV SA, dar pentru aceastatrebuie ca unitățile administrativ teritoriale trebuie să intre în acționariatul companiei de transport public.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via