CFR a stabilit câștigătorii licitației pentru tronsoanele Brașov – Apața și Cața – Sighișoara

CFR a stabilit câștigătorii licitației pentru tronsoanele Brașov – Apața și Cața – Sighișoara

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat  Asocierea  RailWorks câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia cu viteza maximă de 160 km/h.

Oferta financiară a Asocierii RailWorks a fost de 2,9 mld. lei fără TVA,contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Sursa de finanţare pentru modernizareasubsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători.

Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalatii electrice, instalatii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

Alte articole:   Ce trebuie sa urmăreşti atunci când cauţi o ofertă de angajări în videochat?
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap