Primul parc destinat câinilor de companie din Făgăraș, amenajat în Parcul Regina Maria

Primul parc destinat câinilor de companie din Făgăraș, amenajat în Parcul Regina Maria

Autoritățile făgărășene au început amenajarea primului parc din municipiu destinat exclusiv câinilor de companie, unde animalele se vor putea juca în voie, fără lesă sau botniță și fără să deranjeze trecătorii.

În urmă cu trei luni, la inițiativa liberalului Alexandru Mazilu, Consiliul Local Făgăraș a adoptat un proiect în acest sens, informează Bună Ziua Făgăraș.

Astfel, în urmă cu câteva zile, Primăria Făgăraș a început amenajarea parcului special pentru animalele de companie, primul de acest fel din municipiu.

Până acum au fost montate plăcuțele indicatoare, urmând ca municipalitatea să pună la dispoziția stăpânilor câinilor și cutii cu saci menajeri, pentru curățarea dejecțiilor.

Spaţiul destinat câinilor de companie va fi amenajat în Parcul Regina Maria și se întinde pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați.

Acesta va avea două zone: una pentru câinii de talie mare și una pentru cei de talie mică.

Totodată, în incintă vor fi amplasate și mai multe băncuțe de odihnă pentru stăpâni.

Foto: arhiva/humaneheroes.org

Alte articole:   Turistă accidentată grav în Piatra Craiului, transportată cu elicopterul la Târgu Mureş
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap