Doi şoferi de autobuz de la RAT Brașov, prinşi băuți la volan

Doi şoferi de autobuz de la RAT Brașov, prinşi băuți la volan

Poliţiştii brașoveni de la Rutieră au efectuat, luni dimineaţa, o acţiune de control, pe raza municipiului Braşov, având în vizor autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane.

Astfel, pe parcursul a trei ore, oamenii legii au aplicat 14 contravenţii, dintre care 7 unor şoferi aflați sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 2 dintre aceștia fiind angajați ai companiei de transport public local din Brașov.

Potrivit IPJ Brașov, acțiunea de control care a vizat reducerea victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului rutier public de persoane s-a desfăşurat în intervalul orar 6.00 – 9.00 şi s-a încheiat cu aplicarea a 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 lei.

Dintre acestea 12 au fost date pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice și două pentru încălcarea O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă așe conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

„Polițiștii au ridicat, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 7 permise de conducere pentru consumul de băuturi alcoolice. Dintre cei 7 conducători auto sancționați, 4 efectuau transport public de persoane, iar 2 dintre aceștia sunt angajați ai companiei de transport public local din Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.

Alte articole:   Lucruri pe care trebuie să le înțeleagă orice partid care preia guvernarea
Loading...
  1. Calatorul brasovean 11 iunie 2019, 9:58 AM

    Cei 2 soferi de la RAT cred ca sunt dependenti de bautura. Numai „alcoolicii profesionisti” au deja alcool in sange intre 6:00 si 9:00 dimineata, desi stiu ca trebuie sa conduca o masina / autobuz.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap