Adrian Oprică: Dezvoltatorii imobiliari trebuie să îşi asume întregul proiect, nu doar ce le convine

Adrian Oprică: Dezvoltatorii imobiliari trebuie să îşi asume întregul proiect, nu doar ce le convine

Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Braşov, Adrian Oprică dezaprobă situaţia existentă în zona nouă de blocuri din cartierul Tractorul, în ceea ce priveşte străzile.

În calitate şi de preşedinte al Consiliului Local, Adrian Oprică a subliniat că este nedrept ca Municipalitatea să ajungă să fie trasă la răspundere pentru faptul că dezvoltatorii imobiliari nu îşi respectă contractele cu cei de la care au încasat bani frumoşi pe imobilele construite în zonă.

„Cred că este un lucru demonstrat de ani de zile, că administraţia liberală chiar îşi face treaba. Cred că Braşovul este unul dintre cele mai frumoase şi dezvoltate oraşe, iar acest lucru se datorează în primul rând modului corect în catre este administrat”, a spus Adrian Oprică.

Liderul liberaililor brașoveni a subliniat că, de această dată, Primăria şi-a asumat situaţia şi va face totul pentru ca acei cetăţeni care locuiesc în zonă să beneficieze de condiţii bune de acces către casă.

„Faptul că acum, Municipalitatea este arătată cu degetul pentru o situaţie în care nu a avut nicio implicare directă, nu ne onorează. Aşa cum a spus de altfel şi primarul George Scripcaru, este vorba de o tranzacție între două părți private, în care noi nu avem implicare. Pentru a rezolva însă problema în zonă, Primăria şi-a asumat o situaţie care trebuia să fie clarificată de cei care au vândut apartamentele cu nişte condiţii pe care, iată, nu le-au îndeplinit şi văd că dacă nu sunt forţaţi de împrejurări, nici nu aveau de gând să o facă..”.

Adrian Oprică a mai spus că este incorect din partea unor speculanți politici să se folosească de situaţia din cartierul Tractorul pentru a arăta cu degetul către Primărie, deşi ei ştiu prea bine că Municipalitatea nu avea cadru legal pentru a interveni în zonă.

„Am fost acuzaţi de oameni din alte partide, că nu ne interesează. Ba da, ne interesează şi suntem primii care ne dorim un Braşov la standarde europene. Însă acolo adevărul este diferit de ceea ce exprimă unii sau alţii. Parte dintre terenurile din zonă sunt private iar situaţia lor juridică nu este clară la acest moment, dar rezolvarea acestor aspecte juridice intra în sarcina celor care au inceput investitiile din zonă, nu in sarcina Municipalitatii. Nu poţi să ajungi să vinzi altora ceea ce nu doar că nu ai, dar nici nu te-a interesat să ai. Una peste alta, cred că toţi au tras învăţăminte necesare din această situaţie, iar pe viitor vom şti toţi cum să punem problema pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Putem înţelege supărarea oamenilor din zonă, pentru că e drept, străzile arată rău, mai ales în anotimpurile cu precipitaţii, dar nu este corect ca alţii să se folosească de acest lucru pentru a face o imagine rea Municipalităţii. Braşovenii trebuie să ştie adevărul şi să li se prezinte clar situaţia din zonă, că aşa cu vorbe, că X sau Y nu face nimic, putem arunca toţi…”

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a semnat zilele trecute autorizațiile de construire pentru alte patru străzi din zona nouă a cartierului Tractorul.

Este vorba de străzile: I.C. Brătianu, Ștefan Baciu, Emanoil Bernfeld, Ioan Ursu. Acestea se adaugă celorlalte două – Ioan Popasu și Nicolae Labiș, la care au început deja lucrările de modernizare și asfaltare.

Loading...
  1. Nici nu ma mir ca i-a batut USR, fara drept de apel. Numai despre Gara si ulitele din Tractorul vorbeste baiatul asta. Si nici macar nu vine cu solutii, doar se plange.

    Reply
    • Iata si sursa nemultumirii domnului Oprica:
      Rezultatele la sectiile de votare arondate zonei sunt urmatoarele:
      -sectia 169: 632 – usr , 218 – pnl
      -sectia 170: 399 – usr, 196 – pnl
      Daca nu intelege rapid ca trebuie sa livreze ceva comunitatii pentru care a depus juramant ca o va reprezenta, rezultatul va fi si mai dezastruos pentru el si partidul dansului.

      Reply
  2. Pe langa bazaconiile domnului Oprica, va rog sa mentionati si sursa pozei: speculantul politic Nelu Corbu. Cat despre ce a facut si ce ar trebui, OBLIGAT de lege, sa faca pentru locuitorii zonei am sa revin dupa ce termin materialul.

    Reply
  3. Uitandu-ma la poza abia acuma inteleg de ce i se mai spune ceasului „busola”.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via