Prețul apartamentelor vechi și noi din Brașov a crescut ușor în luna mai

Prețul apartamentelor vechi și noi din Brașov a crescut ușor în luna mai

După ce s-au diminuat cu 0,7% la nivel național pe parcursul lunii aprilie, prețurile apartamentelor (noi și vechi) au mai consemnat o scădere de 0,4% în mai.  Suma medie cerută pentru o asemenea unitate locativă la nivel de țară a ajuns la 1.223 de euro pe metru pătrat, față de 1.228 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare.

Tendința descendentă a pretențiilor vânzătorilor nu a fost resimțită, însă, în toate cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro – doar două dintre acestea, anume Bucureștiul și Constanța, au consemnat ieftiniri.

Un alt fapt interesant este că pe segmentul rezidențial nou au avut loc cele mai semnificative variații de preț, atât pozitive, cât și negative, potrivit Imobiliare.ro.

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, un avans de 0,6% la prețurile apartamentelor, ajungând de la o medie de 1.117 euro pe metru pătrat util în aprilie, la 1.124 de euro pe metru pătrat util la finele lui mai.

Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,7% în perioada analizată (de la 1.099 la 1.107 euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans de 1% (de la 1.152 la 1.163 de euro pe metru pătrat util).

Alte articole:   Întreruperi de energie electrică în Brașov și mai multe localități din județ
Loading...
  1. A crescut pretul ap infecte din Iasov! Inca mai vin fraieri din Hr,Co,Bc, Bz, Ph, Br, Gl, Bt, Sv. Veniti fratilor si luati o teapa brasovecheana! Sa va usture nitel.

    PS: Aviz amatorilor! Feriti-va de pestera Brasov! Faceti greseala vietii voastre!

    Reply
  2. „unu” critica fara sa aduca argumente. Ignorati-l!

    Reply
  3. „doi” nu vede bine. Ajutati-l!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap