blog-logo

Peste 1.000 de judecatori si procurori cer modificarea legilor Justitiei. Printre ei, mulți brașoveni

Peste 1.000 de judecatori si procurori cer modificarea legilor Justitiei. Printre ei, mulți brașoveni

Peste 1.000 de judecatori si procurori sustin, in nume personal, Apelul lansat de mai multe asociatii profesionale prin care se cere Guvernului si Parlamentului modificarea legilor Justitiei si punerea lor in acord cu recomandarile si observatiile facute de institutiile internationale.

Este vorba despre Apelul lansat de Asociatia „Forumul Judecatorilor din Romania”Asociatia „Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor” si Asociatia „Initiativa pentru Justitie”prin care se cere „puterii executive si puterii legislative sa promoveze/adopte un proiect de lege prin care sa modifice imediat legile justitiei (in acord cu avizele Comisiei de la Venetia si Consiliilor Consultative ale Judecatorilor si Procurorilor Europeni si rapoartele Comisiei Europene si GRECO) „, se arata intr-un comunicat postat de Forumul Judecatorilor, care prezinta lista completa a celor 1.001 de magistrati care au semnat pana acum, lista nefiind inchisa.

APELUL a fost lansat imediat dupa data de 26 mai, cand romanii au dat un vot important la referendumul pe Justitie convocat de presedintele Iohannis.

Alte articole:   Chefi renumiți din România vă învață cum să gătiți acasă mâncărurile preferate. Azi, „tigaie” picantă

Iata principalele cerinte din textul apelului:

„La referendumul din 26 mai 2019, printr-un vot istoric, poporul roman s-a exprimat in favoarea statului de drept, dar si impotriva modificarilor legislative extrem de toxice pentru bunul mers al justitiei, adoptate in ultima perioada, criticate sever de toate organismele internationale relevante.

Este inadmisibil ca, in anul 2019, independenta justitiei si statutul magistratilor sa fie puse la indoiala prin modificari legislative retrograde, de natura sa atraga sanctiuni internationale imediate pentru statul roman.

Pentru evitarea unei astfel de situatii si pentru prezervarea statului de drept, Parlamentul si Guvernul Roman trebuie de urgenta sa promoveze si sa adopte un act legislativ prin care toate recomandarile entitatilor internationale enumerate anterior sa fie aplicate fara exceptie si fara artificii care sa aduca atingere esentei lor.

Astfel, solicitam puterii legislative si puterii executive sa puna in practica imediat urmatoarele modificari legislative:

Alte articole:   Accident pe DN1, la intrare în Codlea

1. Desfiintarea imediata si neconditionata a sectiei de parchet separate, creata pentru investigarea infractiunilor comise de judecatori si procurori;

2. Abrogarea limitarilor cu privire la libertatea de exprimare, materializate in obligatia de abtinere a magistratilor de la „manifestarea sau exprimarea defaimatoare in raport cu celelalte puteri ale statului”;

3. Revizuirea normelor privind raspunderea materiala a magistratilor, cat timp acestea ignora independenta justitiei;

4. Revizuirea sistemului de numire si revocare a procurorilor-sefi si limitarea rolul ministrului justitiei in aceste proceduri, simultan cu cresterea atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii;

5. Renuntarea la dispozitiile care prevad dublarea perioadei de pregatire in cadrul Institutului National al Magistraturii;

6. Reinstaurarea meritocratiei in magistratura. Reglementarea unor examene meritocratice de promovare, inclusiv si mai ales la Inalta Curte de Casatie si Justitie;

7. Respectarea rolului si a atributiilor stabilite de Constitutie pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organism colegial, prin inlaturarea transferarii arbitrare a unor atributii ale Plenului catre sectii sau catre anumiti judecatori, in functie de gradul profesional detinut, de natura a deturna functionarea colegiala;

Alte articole:   Despre noi, femeile, în pandemie

8. Reorganizarea Inspectiei Judiciare, prin reconsiderarea rolului si a atributiilor inspectorului-sef; reglementarea unor examene meritocratice pentru functiile de conducere din cadrul Inspectiei Judiciare; abrogarea OUG nr.77/2018.

9. Revizuirea dispozitiilor privind revocarea membrilor CSM, in sensul unei proceduri flexibile si accesibile;

10. Abrogarea dispozitiilor nou introduse de natura a incarca nejustificat volumul de munca al instantelor si parchetelor (spre ex., introducerea completurilor de judecata de trei judecatori pentru solutionarea apelurilor, respectiv a completurilor de doi judecatori pentru judecarea contestatiilor impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii de drepturi si libertati si judecatorii de camera preliminara de la curtile de apel etc.);

11. Adoptarea modificarilor aduse Codului penal si Codului de procedura penala numai cu respectarea recomandarilor Comisiei de la Venetia; Adoptarea autonomiei bugetare a magistraturii, conform recomandarilor Comisiei de la Venetia.”.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate