VIDEO Gabriel Andronache: Reorganizarea structurilor regionale ANAF este neconstituțională

VIDEO Gabriel Andronache: Reorganizarea structurilor regionale ANAF este neconstituțională

Structurile regionale, inclusiv cea de la Brașov, rămân funcționale. PNL a arătat din momentul dezbaterilor parlamentare că inițiativa de reorganizare a structurilor ANAF este neconstituțională deoarece nu se bazează pe un studiu de impact, inclusiv bugetar, ci este doar o acțiune politică prin care se dorea promovarea de personaje supuse politic în locul unor profesioniști, a precizat Andronache.

  • – Am avertizat, de asemenea, că actul normativ este adoptat cu încălcarea mai multor principii constituționale, esențială fiind încălcarea principiului legalității.
  • – În ciuda avertismentelor noastre majoritatea parlamentară a procedat la adoptarea reglementării.
  • – După adoptare am elaborat obiecția de neconstituționalitate sesizând Curții că reglementarea încalcă art.117 și 138 din Constituția României, reglementarea fiind adoptată fără a se studia impactul bugetar pe care îl genera și fără a se cere avizul Curții de Conturi, obligatoriu a fi solicitat atunci când ministerele își organizează structuri în subordine.
  • – PNL a reacționat astfel la semnalele profesioniștilor din domeniul fiscal care avertizau că noua reorganizare a ANAF va bloca funcționarea unei structuri esențiale a statului pe o perioadă de minim 6 luni.
  • – CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este neconstituţională în ansamblul său.
  • – Considerăm că decizia CCR evidențiază lipsa de scrupule a majorității parlamentare care nu ține cont de nicio normă constituțională atunci când dorește să transforme o instituție a statului în moșie proprie.
  • – Declararea legii ca neconstituțională, închide, cel puțin deocamdată discuția despre acest subiect, legea încetându-și, de drept, procedura parlamentară.
  • – PNL susține că prioritatea reformei în materia organizării structurilor fiscale trebuie să fie informatizarea activității acestora astfel încât funcționarii statului să își poată exercita funcția transparent asigurând astfel accesibilitatea contribuabililor la toate procedurile aplicate în materie fiscală.
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via