Adrian Oprică: Ministrul Cuc se face iar de râs spunând că nu are cunoştinţă de demersul Primăriei de a prelua Gara Braşov

Adrian Oprică: Ministrul Cuc se face iar de râs spunând că nu are cunoştinţă de demersul Primăriei de a prelua Gara Braşov

Liderul Organizaţiei Municipale PNL Braşov, Adrian Oprică a reacţionat luni, după ce Ministrul Transporturilor a declarat la Braşov, că nu are cunoştinţă de nici o solicitare din partea Primăriei Braşov prin care cere administrarea gării Braşov.

„Acest domn ministru este ireal şi văd că dă nişte declaraţii oficiale demne de o parodie. Cum poţi să apari, din nou, în faţa presei, în calitate de ministru, şi să spui că nu ştii nimic despre demersurile Primăriei Braşov de a prelua administrarea gării, când există trei adrese trimise la minister pentru acest lucru. Ok, pot înţelege şi accepta că nu era în funcţie când acestea au fost trimise, dar dacă îmi amintesc eu bine, de la momentul în care a fost întrebat prima dată pe acest subiect şi până acum a avut destul timp să se documenteze, cu atât mai mult cu cât ştia ca vine iar la Braşov, unde a fost întrebat în dese rânduri despre situaţia gării. Toate această atitudine a dumnealui faţă de un subiect important spune multe despre felul în care îşi face treaba guvernul PSD…”, a spus Adrian Oprică.

În anul 2017, ministrul Răzvan Cuc şi-a dat singur demisia, dupa ce i s-a reproşat în partid că nu a ştiut să comunice lucrurile pe care le-a făcut ca ministru. Se pare că, acest lucru, fie nu s-a schimbat, fie ministrul chiar nu are ce comunica.

Alte articole:   Corona Braşov îşi prezintă echipa de polo la primul turneu preliminar

Municipalitatea încearcă de mai mulţi ani să determine CFR să cedeze în administrare gara Braşov, astfel încât autorităţile locale să poate interveni şi să modernizeze clădirea şi întreaga zonă. Primele discuţii au apărut în 2011 – 2012, fără niciun răspuns din partea CFR şi a Ministerului Transporturilor. Demersurile au fost reluate ulterior în 2014, iar apoi, în 2016, la iniţiativa societăţii civile, când Primăria Braşov a primit o petiţie în acest sens, semnată de 2.000 de cetăţeni.

Preşedintele Organizaţiei Municipale a mai spus că nu crede sub nici o formă în „promisiunile” ministrului Răzvan Cuc referitoare la un buget de modernizare a gării, mai ales că iniţial acesta a refuzat răspunsul, spunând că a venit la Braşov „ca să vorbească despre autostradă, nu despre gări”.

„Poate îmi explică şi mie cineva cum e posibil ca un ministru să apară cu declaraţii de genul «Am vorbit acum cu domnul Axinia, de la CFR, va da un buget pentru reparații și igienizări». Să fim serioşi, la gara Braşov nu ajung câteva reparaţii şi câteva igienizări, la starea de degradare în care se află. Nu are sens să mai punctez faptul că acest răspuns a fost dat după ce atunci, pe loc, l-a sunat pe Constantin Axinia…”.

După ce în urmă cu o lună a lansat acţiunea „Vrem o gară ca afară” – un nou demers de strângere de semnături în stradă, pentru transferul administrării Gării Braşov, de la Ministerul Transporturilor către Primăria Braşov, PNL Braşov mută acţiunea şi în mediul online printr-o petiţie numită la fel: „Vrem o gară ca afară” (care poate fi semnată la https://petitieonline.ro/petitie/45986160).

Alte articole:   Căncescu, la MIX: „Nu electoratul sau partidul m-au scos din politică, un procuror dement, ultraabuziv”
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap