Serviciul Pașapoarte Brașov suspendă activitatea punctului de lucru de la Făgăraș

Serviciul Pașapoarte Brașov suspendă activitatea punctului de lucru de la Făgăraș

Începând cu 1 iunie, până pe 31 august, Serviciul de Paşapoarte Braşov va suspenda punctul de lucru care funcţionează în municipiul Făgăraş, angajaţii detaşaţi acolo urmând să revină la Braşov, pentru a prelua solicitările care, pe perioada verii cresc foarte mult.

Măsura, care a fost aplicată pentru prima dată anul trecut, s-a dovedit a fi una bună, după cum spune Cristina Stuparu, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Braşov.

 „Soluţia suspendării punctului de lucru de la Făgăraş, în perioada 1 iunie – 31 august s-a dovedit a una bună anul trecut pentru că am îmbunătăţit activitatea de la sediul nostru. Oamenii pe care îi trimiteam la Făgăraş au rămas la Braşov şi au preluat un număr mai mare de cereri decât acolo. Avându-i aici, la Braşov, pe această perioadă a anului, vom deschide încă un ghişeu cu programare on-line, ajungând astfel la trei, şi două cu programare de e-ticketing“, a explicat Cristina Stuparu.

Șeful Serviciului Paşapoarte Braşov crede că în următorii ani numărul de cereri va scădea, ca urmare a prelungirii valabilității paşapoartelor de la cinci la zece ani.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap