Demers: Înfrățirea Brașovului cu Borjomi, unul dintre principalele orașe turistice ale Georgiei

Demers: Înfrățirea Brașovului cu Borjomi, unul dintre principalele orașe turistice ale Georgiei

Excelența Sa Nikoloz Nikolozishvili, ambasador al Georgiei la București, i-a prezentat astăzi primarului George Scripcaru propunerea de înfrățire dintre orașul georgian Borjomi și municipiul Brașov, în cadrul primei vizite oficiale pe care reprezentantul statului georgian o efectuează în Brașov.

„Două dintre direcțiile de acțiune prin care ambasada Georgiei în România încearcă să extindă colaborarea dintre Georgia și România sunt extinderea relațiilor de afaceri și înfrățirea dintre regiuni și orașe. În ianuarie, a fost semnat protocolul de înfrățire dintre Kutaisi și Iași, iar în curând va fi semnat și cel dintre Batumi și Constanța. Noi am dori să înfrățim și Brașovul cu Borjomi. Borjomi nu este un oraș la fel de mare precum Brașovul, pentru că și țara noastră este mai mică decât România, dar se află în cea mai frumoasă regiune din țara noastră, însă este, la fel ca Brașovul, o destinație turistică foarte importantă și are un domeniu schiabil cu o tradiție de peste 50 de ani, care a beneficiat recent de o reabilitare a întregii infrastructuri. Este o stațiune balneoclimaterică foarte importantă pentru Georgia, cu o vechime de peste 200 de ani, și dă numele celei mai importante ape minerale produse în Georgia, cunoscută inclusiv peste hotare. De asemenea, avem o foarte puternică industrie a lemnului în localitate, cu foarte multe fabrici de mobilă. Municipalitatea Borjomi este foarte deschisă pentru acest demers și doresc această relație de înfrățire cu Brașovul“, a explicat ambasadorul Nikoloz Nikolozishvili demersul său.

Alte articole:   Veştea a reclamat la Guvern tergiversarea lucrărilor la noua clădire a urgenţelor de la Judeţean

„Este o propunere foarte interesantă, mai ales că vine din partea unei țări din fostul spațiu sovietic care însă își dorește foarte mult un parcurs european și care are un potențial economic și turistic foarte bun. Avem însă de parcurs o procedură oficială, care trebuie să plece de la scrisori de intenție din partea celor două municipalități și de la stabilirea unor domenii de colaborare care pot fi dezvoltate, apoi va fi posibil să ne aflăm în etapa de a concretiza această inițiativă“, a spus primarul George Scripcaru.

Excelența Sa este la prima vizită oficială la Brașov și s-a întâlnit deja cu prefectul județului și reprezentanții Consiliului Județean Brașov, însă nu este la prima sa venire în Brașov, pe care îl consideră „un oraș foarte frumos, într-o regiune foarte furmoasă și plină de oameni ospitalieri“.

În cadrul vizitei, ambasadorul Georgiei și-a manifestat de asemenea interesul pentru identificarea și repatrierea osemintelor unuia dintre eroii georgieni care se află îngropat în cimitirul eroilor germani (de pe Castelului, lângă baza Olimpia, n.n.), dar care nu mai poartă nicio piatră de mormânt. Aceasta a fost probabil înlăturată în timpul comunismului, deoarece acest erou georgian, ajuns la gradul de colonel, a luptat împotriva bolșevicilor și, ulterior, Georgia a fonst înglobată în URSS.

Alte articole:   ÎN DIRECT Semnarea unor noi contracte pentru etapa a III-a la Aeroport

„Fiecare georgian își dorește să fie îngropat în pământul natal, și cu atât mai mult un erou care a luptat pentru libertate“, a motivat Nikoloz Nikolozishvili, solicitând sprijinul Primăriei Brașov în acest demers.

La rândul său, primarul George Scripcaru a oferit informații referitoare la cimitirul care în prezent este administrat de Biserica Evanghelică din Brașov, a explicat că trebuie făcute demersuri complexe pentru deshumare și că acestea trebuie demarate de familia celui decedat, însă a promis că va oferi tot sprijinul necesar pentru ducerea la bun sfârșit a acestei acțiuni.

Georgia și România au 300 de ani de istorie comună, de când Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, de origine georgiană, cu ajutorul lui Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, a întemeiat la Tbilisi o tipografie cu tiparnița și cu ucenici tipografi trimiși în 1709 din Țara Românească.

Tipografia a fost prima din Georgia care a tipărit o biblie și alte 23 de cărți de cult în limba georgiană și în credință ortodoxă, celelalte ale vremii fiind tipărite la Roma și având puternică tentă catolică.

De asemenea, Georgia și România au relații consulare de 100 de ani, iar România este primul stat care a recunoscut independența Georgiei și înainte de URSS, și după ieșirea acesteia din sfera de influență sovietică.

Georgia își dorește un parcurs european, alături de UE și NATO, și are deja protocoale de scutire de taxe vamale cu Uniunea Europeană, iar cetățenii europeni, ca și cei georgieni, pot trece granițele fără viză, în baza actului de identitate.

Alte articole:   „Angajatul lunii” la RATBV: a returnat peste 4.000 de euro uitați în troleibuz
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap