Cămârzan, arestat 30 de zile

Cămârzan, arestat 30 de zile

UPDATE Magistrații au decis arestarea preventivă a lui Dan Cămârzan pentru 30 de zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 6 mai 2019, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Cămârzan Dan Cristian  sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”omor” în forma violenței în familie.

La aceeași dată, inculpatul a fost reținut preventiv, începând cu ora 17.20. Astăzi, inculpatul, aflat în stare de reţinere, va fi prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov.

„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în dimineața zilei de 6 mai 2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viața bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare”, a precizat Adrian Aldea, procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov – Purtător de cuvânt al instituției.

.Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție  Braşov – Serviciul de Investigații Criminal

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Alte articole:   Universitatea Transilvania a prelungit perioada de înscriere
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.