Activități educaționale și haioase de împrietenire cu alimentele sănătoase, în școlile brașovene

Activități educaționale și haioase de împrietenire cu alimentele sănătoase, în școlile brașovene

Elevii și preșcolarii din unitățile școlare de pe raza județului Brașov au învățat să acorde o atenție deosebită alimentației, prin activități practice și haioase.

Pe lângă aplicarea măsurilor impuse de H.G. 640/2017 cu privire la distribuția fructelor, legumelor, laptelui și a produselor lactate în unitățile școlare de pe raza județului Brașov, în luna aprilie 2019 a continuat și campania de conștientizare în rândul școlarilor despre importanța consumului constant de alimente sănătoase.

Astfel, au fost organizate nouă vizite la ferme din județ la care au participat opt unități de învățământ, s-au desfășurat 47 de concursuri tematice, inclusiv cu degustări de produse lactate, fructe și legume, în 17 unități școlare, copiii din 19 școli și grădinițe fiind antrenați și în activități de grădinărit.

În cadrul programului „Școala altfel” din luna aprilie, 28 de unități școlare au participat la 83 de acțiuni extrașcolare de promovare a unei alimentații sănătoase.

Pentru ca activitățile și concursurile educative să-și atingă obiectivul și pentru a fi cât mai captivante pentru tinerii participanți, organizatorii au ales titluri tematice dintre cele mai atractive, precum: „Sendvișuri haioase, bune și gustoase”, „În cutie e magie, varza de Bruxelles să fie?”, „Ghici cine a venit la noi?”, „Suntem ceea ce mâncăm”, „Micul bucătar” „Strumfii hărnicuți – plantare de flori”.

Alte articole:   VIDEO Ministrul Sănătății a anunțat arondarea județelor la Spitalul REGIONAL Brașov

Foto: arhiva/ stiri.ong

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.