PSD schimbă ROBOR și reduce ratele bancare ale românilor

PSD schimbă ROBOR și reduce ratele bancare ale românilor

Renunțarea la ROBOR, promovată și implementată de PSD, se dovedește a fi o mutare câștigătoare pentru români. Lună de lună, aceștia vor beneficia de rate mai mici la împrumuturile bancare, economisind sume importante de bani.

„Renunțarea la ROBOR reprezintă o gură de oxigen pe care PSD a obținut-o, atât pentru românii care au contractat credite în trecut, când nivelul ROBOR era stabil, trezindu-se ulterior cu rate din ce în ce mai mari, precum și pentru cei care își doresc în perioada următoare să realizeze un împrumut bancar. În urma înlocuirii indicelui ROBOR cu indicele IRCC, un român care va contracta un credit cu o rată medie de 1450 lei va avea de plătit rate mai mici cu până la 214 lei, decât până acum. Vorbim de economii lunare care s-ar putea să nu pară importante pentru cei care au criticat inițiativa PSD de eliminare a indicelui ROBOR, dar care pentru o familie normală de români înseamnă bani în plus pe care îi pot folosi pentru educația copilului, pentru a pune mâncare mai bună pe masă sau pentru a participa la activități culturale și sportive,” a declarat Roxana Mînzatu, deputat PSD.

Indicele IRCC, anunțat de BNR, este de 2,36%, cu 30% mai mic decât valoarea ROBOR la 3 luni. Orice nou împrumut va fi mai ieftin cu până la 18%.

Modificările pozitive vin și în întâmpinarea românilor care au deja credite bancare, aceștia având posibilitatea refinanțării împrumuturilor în condițiile noi, mai avantajoase pentru aceștia.

„Mă bucur să văd că inițiativa PSD, de a renunța la ROBOR, dă roade. Toate calculele spuneau că așa va fi, doar că PNL, USR și anumiți specialiști nu sunt interesați de calculele reale. Ei știu doar să critice măsurile puterii din simplul motiv că vin de la PSD. Nu contează că reușim să obținem rate mai mici pentru români, nu contează că reușim să obținem prețuri mai bune la gaze și energie electrică, ei trebuie să critice pentru că asta e poezia pe care o primesc de la liderii lor și pe care sunt obligați să o învețe pe de rost. Astăzi, când realitatea ne dovedește că măsura PSD este una pozitivă pentru românul de rând, nu mai apare niciun membru al opoziției care să critice măsura renunțării la ROBOR. Asta ne dovedește că politica PSD și-a atins scopul, a generat condiții de împrumut mai bune. Tocmai de aceea, PSD va continua și în viitor să ia măsuri curajoase, care să-i ajute pe români, indiferent cât se supără domnul Cioloș sau domnul Orban. Când am ajuns la guvernare am promis o viață mai bună pentru români și un viitor cu perspective pozitive pentru noile generații și pentru asta lucrăm în fiecare zi”, a declarat Marius Dunca, președinte PSD Brașov.

Alte articole:   Primăria Braşov şi Banca Mondială, parteneriat pentru dezvoltare urbană pentru următorii trei ani

Articol comandat de Partidul Social Democrat – PSD
                                       Executat de SC SED MEDIA SRL
                                         CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap