Cele mai reprezentative cluburi de atletism din Brașov, conform FRA

Cele mai reprezentative cluburi de atletism din Brașov, conform FRA

La recenta Adunare Generală Ordinară a Federației Române de Atletism (FRA), desfășurată la București, la „Casa Fotbalului”, au fost comunicate – procedură obișnuită, cu astfel de ocazii -, cifrele, clasamentela și statisticile pe care atletismul nostru le-a înregistrat în anul anterior.
În clasamentul general FRA (competiții internaționale, campionatele naționale în sală și aer liber, recorduri), podiumul a fost ocupat, în ordine, de CSA Steaua București (1439,875 puncte), CSM București (1312,125) și CSM Onești (967,125).

Dintre cluburile de atletism din județul Brașov, Clubul Sportiv Municipal (177,75) a apărut pe poziția a 34-a, la egalitate cu CSS Triumf București, în timp ce CS Țara Bârsei 2011 (71,5) și Liceul cu Program Sportiv (47,625) au urmat pe locurile 66, respectiv 95. La general au punctat 179 de cluburi.

Alte ierarhii în care atletismul brașovean a fost prezent:

Clasamentul internațional în sală și aer liber (73 cluburi): LPS Brașov – locul 35, CSM Brașov – locul 50.

Clasamentul general național în aer liber (172 cluburi): CSM Brașov – locul 25, CS Țara Bârsei 2011 – locul 78, LPS Brașov – locul 114.

Clasamentul general național în sală (128 cluburi): CS Țara Bârsei 2011 – locul 33, CSM Brașov – locul 38, LPS Brașov – locul 98.

Pe de altă parte, județul Brașov a fost reprezentat la nivel național în anul 2018 de către 6 cluburi afiliate la FRA, 137 atleți legitimați (13 seniori, 57 la tineret, juniori și cadeți și 67 la copii) și 22 antrenori.

Explicație imagine: Rezident în Italia de ani de zile, dar concurând pentru CSM Brașov în sezonul trecut, Cătălin Tecuceanu a devenit campion al României în probele de 1.500 și 800 metri la juniori 1. (foto: Gabriele Marsura/ European Road Race Under 20 „Trofeo Opitergium”)

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via