Table interactive, tablete și internet wireless, în școli

Table interactive, tablete și internet wireless, în școli

Un proiect aflat pe masa Ministerului Educației Naționale privește dotarea unităților școlare cu table interactive și a elevilor cu tablete. 

„Suntem în era digitalizării și încercăm să dotăm unitățile școlare cu mijloace moderne. Categoric, pe lângă această dotare va trebui să se desfășoare și o formare a personalului didactic care va exploata aceste mijloace de învățământ, astfel încât activitatea să fie cât mai atrăgătoare pentru copii. Așa cum știți, există un proiect cu acronimul CRED în care urmează să fie formate, la nivel național 55.000 de grade didactice pentru noile programe lansate acum doi ani de zile, în cadrul acestui proiect realizându-se și resurse educaționale deschise, care să poată fi exploatată de pe toate aceste deviceuri cu care să fie dotate unitățile școlare. Cu alte cuvinte, salarizare bună, dotarea urmează, suntem pe drumul cel bun”, declară inspectorul școlar general al ISJ Brașov, Ariana Bucur.
Deputatul Roxana Mînzatu explică faptul că există o completare și în privința proiectului privind digitalizarea Educației. În noiembrie anul trecut a fost semnat un proiect de 45 de milioane de euro prin Programul Operațional Competitivitate pentru introducerea internetului tip wireless în 4.500 de școli. 
„Din câte știu, undeva în primăvara aceasta licitația a pornit, sunt trei consorții care au și depuse oferte pentru a instala echipamentele wi-fi, sunt 20.000 de echipamente pentru cele 4.500 de școli, din câte știu competitorii sunt Huawei, Orange și Telekom. Proiectul avansează și va avea și o componentă de instruire a cadrelor didactice pentru ceea ce înseamnă utilizarea resurselor online, deci nu doar instalarea echipamentelor care permit accesul facil la internet, ci și instruirea profesorilor care folosesc toate aceste tehnologii și metode moderne, care să facă atractiv procesul educational. Am încredere că acest proiect dedicat digitalizării educației va avea avea un efect benefic, la nivel national, dar și în județul Brașov”, declară parlamentarul social-democrat.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap