Brașovul pe creștere! Numărul autorizaţiilor de construire eliberate a crescut cu peste 90%, într-un an

Brașovul pe creștere! Numărul autorizaţiilor de construire eliberate a crescut cu peste 90%, într-un an

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate în județul Brașov, în primele două luni ale anului 2019, pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 92,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Direcției de Statistică Brașov.

În total, în perioada ianuarie – februarie 2019 s-au eliberat 167 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cele mai multe fiind în mediul rural, respectiv 90.

În luna ianuarie 2019 s-au eliberat 81autorizații de construire, 32 dintre acestea în mediul urban și 49 în mediul rural.

În luna februarie 2019 s-au eliberat 86 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (exclusiv cele pentru colectivităţi), în creştere cu 6,2% faţă de luna ianuarie 2019, respectiv în creştere cu 53,6% faţă de luna februarie 2018 .

În luna februarie 2019, din totalul autorizaţilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 52,3% (45) au fost eliberate în mediul urban şi 47,7% (41) în mediul rural.

Cele mai multe autorizaţii de construire au fost eliberate în perioada ianuarie – februarie 2019 de către Consiliul Local al Municipiului Braşov (58), Consiliul Local al Comunei Tărlungeni (36), Consiliul Local al Comunei Cristian (15), Consiliul Local al Comunei Bod (14).

Ponderea autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale din judeţul Braşov în februarie 2019, din totalul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale din România a fost de 3,0%.

Numărului locuinţelor din clădirile rezidenţiale autorizate

În ceea ce privește numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusive cele pentru colectivităţi) în perioada ianuarie – februarie 2019 a fost de 1.845 (1.755  în mediul urban), în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu181,7%.

Numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) în luna februarie 2019 a crescut cu 13,3% faţă de luna ianuarie 2019 şi cu 102,9% faţă de luna februarie 2018.

Ponderea locuinţelor din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) din judeţul Braşov în februarie 2019, din totalul locuinţelor din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) din România a fost de 14,5%.

Suprafaţa medie utilă a unei locuinţe din clădiri rezidenţiale pentru care s-a eliberat autorizaţie a scăzut de la 104 mp în februarie 2018 la 84 mp în februarie 2019.

Aproape 5.000 de autorizații, în două luni, la nivel național

La nivel naţional, în perioada ianuarie – februarie 2019 s-au eliberat 4.881 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

În luna februarie 2019 la nivel naţional, s-au eliberat 2.853 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 825 mai multe faţă de luna ianuarie 2019, respectiv cu 128 mai multe faţă de luna februarie 2018.

În luna februarie 2019, la nivel naţional, numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate (exclusiv cele pentru colectivităţi) a fost de 6.780 , în creştere faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 26,9%.

Judeţul Braşov, în luna februarie 2019 se situează în clasamentul descrescător pe ţară al judeţelor, după numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate, pe locul 12, iar după suprafaţa utilă construită se situează pe locul 2.

La nivelul Regiunii Centru, judeţul Braşov ocupă locul 1 atât după numărul de autorizaţii de construire eliberate, cât şi după suprafaţa utilă construită .

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via