Claudiu Cornea a dat PNL pe ALDE

Claudiu Cornea a dat PNL pe ALDE

Consilierul județean PNL Claudiu Cornea, a demisionat astăzi din PNL și s-a înscris în ALDE. Cornea a deținut timp de cinci ani fucnția de secretar general al PNL Brașov. El ne-a declarat că va demisiona și din Consiliul Județean.

„Sunt mai multe motive pentru care am plecat din PNL. ALDE este singurul partid de dreapta, care are o doctrina de dreapta și acționează în acest sens. Dacă vorbim despre drepturile omului, despre lupta împotriva abuzurilor. Sunt pentru mine motive suficiente să mă alătur echipei ALDE. Dacă vorbim de europarlamentare și de campania electorală, un alt motiv este că ALDE nu a votat împotriva proprei țări ”, a declarat Cornea.

El a criticat faptul că, de doi ani, PNL este caracterizat de inacțiune și de lipsa unor măsuri concrete pe cele două subiecte amintite anterior.

Referitor la dosarul în care este cercetat de DNA, el a precizat că dosarul respectiv este unul dintre abuzuri, fiind retrims de către instanță spre refacere de două ori.

Fostul liberal se va ocupa de campania electorală la nivelul județului Brașov pentru ALDE. Cornea, de alfel ca și liderul interimar al ALDE, senatorul Daniel Zamfir, sunt cunoscuți ca fiind apropiați ai fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.

La conferința de presă de astăzi de la ALDE Brașov a fost prezent, din echipa de comunicare, fostul primar al Făgărașului, și el fost liberal și apropiat al lui Căncescu, Sorin Mănduc.

Alte articole:   Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, la Brașov. Prejudiciu de 4,3 milioane de lei
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap