Cele mai vechi instrumente de măsurare a timpului, la Muzeul de Etnografie

Cele mai vechi instrumente de măsurare a timpului, la Muzeul de Etnografie

Măsurarea timpului a reprezentat dintotdeauna o necesitate pentru oameni. Primele „ceasuri“ foloseau mişcarea soarelui, a stelelor, curgerea apei sau a nisipului.

De-a lungul veacurilor aceste instrumente au evoluat, alcătuirea lor crescând în complexitate, astfel încât în zilele noastre găsim ceasuri cu mecanisme de funcționare ce ating performanțe aproape inimaginabile.

Aceste instrumente ne-au stat alături și ne-au transformat în „stăpâni ai timpului”, creând iluzia controlului asupra unui lucru ce nu poate fi îmblânzit.

Muzeul de Etnografie Braşov ne introduce în universul orolologiei și ne invită la vernisajul expoziţiei temporare Ceasuri ţărăneşti, instrumente de măsurare a timpului, care va avea loc la sediul muzeului din B-dul Eroilor nr. 21A, miercuri, 3 aprilie 2019, începând cu ora 13:00.

Expoziţia îşi propune o scurtă introducere în universul orologeriei, începând cu ilustrarea celor mai vechi instrumente de măsurare a timpului şi culminând cu ceasurile de perete cu cadran pictat, din lemn, sticlă sau metal, numite ceasuri ţărăneşti.

Ceasurile ţărăneşti, prevăzute cu clopot sau gong spiralat pentru marcarea sonoră a orelor, au o execuţie relativ simplă din punct de vedere al mecanismului, însă o mare sensibilitate artistică, prin pictura cu motive florale, zoomorfe sau peisaje. Ele provin din Germania secolelor XIX – XX, regiunea Pădurea Neagră, şi erau exportate în toată Europa, ba chiar şi pe alte continente.

Ceasurile erau la îndemâna locuitorilor de la sate, datorită preţului accesibil, de unde şi denumirea de „ţărăneşti”.

Expoziţia ilustrează importanţa acestora, cât şi valoarea deosebită pe care o aveau în trecut, ca parte integrantă a interiorului caselor acestor oameni.

Totodată, publicul va putea admira colecţia de ceasuri țărănești a Muzeului de Etnografie Braşov, ceasuri de perete provenind din colecţiile particulare ale braşovenilor Florin Filipescu și Marius-Dan Bența, dar şi unelte de ceasornicărie, aparținând doamnei ceasornicar Georgeta Anton.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap