Modernizarea rețelelor de apă și canalizare continuă și în acest an în Brașov și Săcele

Modernizarea rețelelor de apă și canalizare continuă și în acest an în Brașov și Săcele

În Brașov, în perioada 18 martie – 4 mai 2019, vor avea loc lucrări de modernizare a rețelelor de alimentare cu apă pe strada Avram Iancu. Astfel, de la intersecția cu strada Morii și până la intersecția cu strada Bisericii Române vor fi executate lucrări de înlocuire a conductei de distribuţie a apei potabile, precum şi a branşamentelor. Circulația va fi blocată pe un sens în zona specificată și va fi semnalizată corespunzător. Practic, va fi continuat proiectul început în toamna anului trecut, de reabilitare a rețelei de apă potabilă din această zonă, proiect care a fost sistat pe perioada sezonului rece.

Tot în Brașov, lucrările de pe strada Fundătura Hărmanului vor continua până în data de 29 martie. Aici se reabilitează rețeaua de canalizare pentru cartierul Timiș-Triaj. Lucrarea programată constă într-o subtraversare de cale ferată. Circulația va fi restricționată pe un sens.

În municipiul Săcele, luna aceasta încep lucrările de extindere a rețelei de canalizare și montarea de racorduri pe bulevardul Gheorghe Moroianu, de la intersecţia cu strada Ady Endre până la intersecţia cu George Coşbuc.

Aceste lucrări fac parte din Contractul nr. 9F, loturile 1 și 2, în valoare totală de 24,61 milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.

Lucrările de modernizare sunt în beneficiul întregii comunități, chiar dacă vor presupune disconfort pe perioada șantierului. Pe termen lung, în privința alimentării cu apă, se vor diminua semnificativ întreruperile din aceste zone. Pentru canalizare, apele uzate vor fi colectate în rețeaua publică și transportate la Stația de Epurare Brașov.

Loading...
  1. Despre canalizare in Stupini nu sem ai aude nimic ?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap