Dr. Grigoriu respinge toate acuzațiile pentru schimbarea sa pe motive de „eficientizare a managementului”

Dr. Grigoriu respinge toate acuzațiile pentru schimbarea sa pe motive de „eficientizare a managementului”

Dr. Alexandru Grigoriu a respins, punctual, toate acuzațiile aduse de conducerea Consiliului Județean, în momentul în care s-a organizat conferința de presă în care a fost prezentat un nou manager interimar la Spitalul de Neuropsihiatrie Brașov (amănunute AICI).

Se face confuzia intre consiliul de administrație si comisia de concurs care nu cuprindea decat o parte dintre membrii Consiliului de administrație si un manager de la alt spital.

Referitor la acuzația ca mai multi colegi universitari au fost obligați să plece, de fapt sunt doi : un prof universitar care depasise vârsta de pensionare, nemaiputand activa ca sef de sectie in cadrul spitalului, fapt certificat in repetate randuri de catre serviciul resurse umane din acea perioada , careia i s-a oferit alternativa legala de a ramane in continuare medic cu rang de profesor consultant, dar a ales sa paraseasca unitatea; un asistent universitar cu jumătate de norma care a plecat de buna voie spre sectorul privat dupa ce a expirat termenul legal din contractul de muncă si prevazut in ROI care prevedea ca după 3 luni de concediu fara plata, fie sa aduca documente care sa ateste o eventuală formare profesionala sau tratarea unei afectiuni cronice in strainatate etc., pentru a se putea prelungi pana la 1 an acest concediu. A ales insa sa părăsească unitatea neprezentand aceste documente.

Spitalul a angajat in contra-partidă medici primari cu o înaltă performanță profesională, dintre care unul care a activat timp de mai mulți ani în Franța exact in domeniul trombolizei in AVC.

Singurul impediment major pentru care unitatea nu putea adera la un program national era lipsa unui CT performant, lucru cerut de catre conducerea spitalului anual Consiliului județean si Ministerului Sanatatii in ultimii 5 ani si care nu au răspuns pozitiv la acest demers, drept care managerul unitatii a ales sa adere in Programul de dezvoltare P8 (din fonduri Europene ), care va asigura dotarea spitalului cu acest CT, aparat de radiologie ultra-performant cu sistem Real time de transmitere a imaginilor si alte cateva aparate de inalta performanță a caror achiziționare ar duce la clasificarea unitatii ca Centru de Excelenta pentru intreaga zona Transilvania Sud. Vizita finala de evaluare a avut loc joi, 14.03.2019, cu rezultate favorabile.

In legatura cu proiectul de recuperare a mainii pacientiilor care au suferit un AVC printr-un program de recuperare in mediu virtual, am cerut in repetate randuri o expunere detaliată a performantelor care ar putea fi obținute prin aplicarea lui. Raspunsurile primite fiind numai despre necesitatea unui spatiu a carui suprafața a variat de la un raspuns la altul , intre 14 mp si 20 mp. Avand in vedere ca Spitalul prin manager si Consiliul judetean a accesat si un program de eficientizare energetică si recompartimentare a saloanelor existente, care urma sa inceapa in 2018 si din ratiuni necunoscute a fost amânat pe 2019, nu se mai putea face niciun fel de modificări structurii actuale fara a se pune in pericol finantarea celor 4 milioane de euro , lucru explicat in detaliu d-nei conf. Miclaus.

Tin sa mentionez faptul ca in acest moment Baza de recuperare dispune de aparatură completa acreditata la nivel national , de ultima generație, care asigură tratamentul pacienților in cele mai bune conditii, datorita efortului echipei de conducere a spitalului.
Referitor la acuzatia ca posturile de sef de sectie nu au fost scoase la concurs , tin sa mentionez faptul ca printr-o dispoziție emisa la sfârșitul anului 2017 de catre Consiliul judetean Brasov a fost blocată ocuparea posturilor pe secțiile clinice „in asteptarea unui act normativ care sa reglementeze acest lucru”. In mai 2018 cand aceste posturi au fost deblocate spitalul, se gasea in reorganizare asteptand toate avizele de la Ministerul sănătății, Universitate, Consiliul județean, care au sosit doar in momentul in care mai aveam aprox. 2 luni pana la preconizatul concurs de ocupare a postului de manager, care trebuia sa se desfasoare in mod normal in toamna anului 2018. Am considerat normal sa prezint situatia in consiliul de administrație motivand faptul că un concurs sustinut la expirarea mandatului ar putea aduce un alt manager la conducerea instituției ceea ce ar face foarte dificilă funcționarea sectiilor de neurologie respectand indicatorii asumati fata de managerul in functie.

Am cerut consiliului de administrație sa mi se permită un ragaz pentru definitivarea unor masuri de eficientizare a acestor sectii , care au si reprezentat baza proiectului meu de management (pentru sustinerea concursului de manager). Nu au fost in acel moment emise pareri defavorabile sau obiectiuni. Din pacate, amanarea concursului de manager a dus la imposibilitatea aplicarii acestor masuri.

Referitor la afirmația ca nu a fost dus la îndeplinire semnarea contractului de inchiriere pt sectia de psihiatrie care functioneaza in imobilul de pe str Eminescu , tin sa precizez ca in pofida faptului că avocatul doamnei proprietar al cladirii ne-a transmis ca suma chiriei este nenegociabila , la fel ca si durata , lucru comunicat de mine Consiliului județean, am intreprins demersuri vineri 8 martie 2019 pentru a negocia direct cu d-na proprietar, iar luni 11 martie 2019 a fost semnat actul adițional de prelungire a contractului pana la sfarsitul anului 2019, in suma finala de 10 000 euro /luna , cu 500 euro mai putin decat suma initiala . Documentul a fost depus luni 11 martie 2019 la registratura Consiliului județean, dupa anuntarea prealabilă prin telefon a domnului vicepreședinte Adrian Gabor.

Referitor la disparitia documentului afisat la avizier, tin sa precizez faptul ca eram in concediu de odihna in acea perioada, iar paza unitatii este asigurată de firma autorizata care ar putea eventual oferi raspunsuri cu privire la acest subiect.
Tin sa mentionez inca odata ca fiind in concediu de odihna in perioada amintită nu am cunoștință despre faptul că a fost emisă o dispoziție prin care spitalul sa ofere mijloace audio-video pentru desfasurarea acestui concurs.

Spitalul a depus actele necesare recursului în termenul legal stipulat prin lege din momentul sosirii Hotararii instanței si nu din momentul sosirii Minutei . Se face probabil o confuzie grava intre Minuta Instantei de Judecată si Hotararea acesteia; termenul legal stipulat de lege de 5 zile curge din momentul aparitiei Hotararii , ceea ce face sa fim in termen legal de depunere a recursului.

In concluzie, consider ca domnul Presedinte al Consiliului județean nu a fost corect informat de catre Consiliul de administratie iar faptul ca nu am fost chemat sa dau explicatii in apărarea mea a dus la o decizie pripita si regretabila.

Voi pune la dispoziția oricăror organe de anchetă toate documentele care sa ateste lucrurile afirmate anterior.

Dr. Ioan Alexandru Grigoriu

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via