Reacția clubului Corona după accidentarea schioarei Laszadi Szidonia

Reacția clubului Corona după accidentarea schioarei Laszadi Szidonia

Conducerea Clubului Corona Brașov a remis presei un comunicat în care își prezintă punctul de vedere referitor la accidentarea schioarei Laszadi Racz Szidonia Dora.

„Szidonia s-a dezechilibrat la o poartă, a încercat să redreseze, însă din păcate i-a zburat un schi, a căzut și-a rupt piciorul și apoi a alunecat în afara pârtiei, oprindu-se direct în hidrant. Din fericire nu s-a accidentat și mai grav decât a făcut-o la căzătură, însă Doamne ferește de altceva dacă viteza era mai mare…”, a spus Emilian Focșăneanu, antrenor la secția de schi a clubului Corona și cel care a însoțit-o pe sportivă la spitalul din Azuga și ulterior la Spitalul de Copii Brașov.

În semn de protest, schiorii seniori au refuzat să ia startul în proba de miercuri, din lipsa siguranței pe pârtie.

Și Roxana Cojocea, președintele secției de schi de la Corona Brașov, a tras un semnal de alarmă după incidentul de la Azuga: „Înțelegem etapa prin care trece Federația Română de Schi Biatlon, înțelegem că nu există suficiente fonduri sau personal, însă totul până la siguranța copiilor noștri. De data aceasta am avut noroc ca nu s-a întâmplat ceva mult mai grav dar este un semnal de alarmă pe care suntem îndreptățiți să il tragem. Organizatorii oricărei competiții trebuie să se asigure că totul se desfășoară în condiții de maximă siguranță”.

Conducerea Clubului nu a precizat dacă sportiva avea asigurare medicală înaintea competiției și nici dacă va face demersuri pentru sancționarea celor care sunt în culpă pentru accidentarea care putea să se încheie cu o tragedie.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap