Creştinii ortodocşi şi greco-catolici intră în Postul Paştelui

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici intră în Postul Paştelui

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici intră de astăzi în Postul Paştelui – cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante din an.

Postul Mare aminteşte creştinilor de cele 40 de zile de post negru ţinute de către Iisus Hristos înainte de începerea activităţii Sale mesianice.

Pe lângă asprimea sa, Postul Paştelui este văzut de către creştini ca fiind şi cel mai important, unul dintre motive fiind şi faptul că, în trecut, în primele secole creştine, Postul Paştelui avea menirea de a pregăti pesoanele care doreau să primească Botezul în noaptea de Înviere.

În timp a devenit un mijloc de desăvârşire pentru toţi creştinii pentru că în urma patimilor Mântuitorului, păcatele oamenilor au fost iertate. Astfel, creştinii se arată mai râvnitori în acest post, iar credinţa că abţinerea de la carne, ouă şi lactate şi rugăciunea îi va aduce mai aproape de Dumnezeu este mai puternică.

În timpul Postului Mare nu sunt îngăduite nunţile și petrecerile zgomotoase, perioada postului însemnând și smerenie şi meditaţie.

În tradiţia populară, Postul Mare se numeşte Patruzecimea sau Păresimi, iar primele două zile se numesc Lunea Curată şi Marţea Vaselor, fiind dedicate purificării spaţiului, pregătirii borşului şi spălării vaselor „de dulce”.

În acest an, greco-catolicii celebrează Învierea Domnului pe 21 aprilie, iar ortodocşii pe 28 aprilie.

Foto: arhiva/regional.md

Alte articole:   Peste 850 de amenzi, într-o săptămână. Și bicicliștii, luați în vizor de politiștii de la Rutieră
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap