blog-logo

Ziua Mondială a Justiţiei Sociale, marcată la Brașov

Ziua Mondială a Justiţiei Sociale, marcată la Brașov

Ziua Mondială a Justiţiei Sociale este marcată anual la 20 februarie. Iniţiativă a Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007, a început să fie aniversată din anul 2009, potrivit http://www.un.org/.

Cu prilejul acestei zile sunt promovate valori precum solidaritatea, echitatea și tratamentul egal oferit cetățenilor indiferent de sex, rasă, religie, cultură sau stare a sănătății cu scopul de a atrage atenția factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, șomajul și excluziunea socială.

Tema aleasă în anul 2019 de Organizația Națiunilor Unite pentru Ziua Mondială a Justiției Sociale este „Dacă vrei pace și dezvoltare, activează pentru justiție socială”.

Cu această ocazie Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov organizează miercuri, începând cu ora 15.00, la complexul Coresi, un eveniment ce va cuprinde o sesiune demonstrativă de dezbateri academice cu titlul: „Comportamentul pasiv al individului în fața nedreptății ar trebui pedepsit”, cu participarea Asociației de Tineret „Ecou”- Clubul de dezbateri „Tandem”, precum şi o expoziţie de desene realizate de copiii beneficiari ai Centrului de zi pentru copiii aflați în situație de risc „Astra”.

Alte articole:   FOTO. Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac prinde contur. Patru igluuri, construite

De asemenea, vor fi distribuite materiale informative cu tematica excluziunii sociale, a prevenirii discriminării și a riscului de sărăcie.

Termenul de justiție socială, a fost inventat în anul 1840 de către Luigi Taparelli și desemnează modul în care este aplicată justiția într-o societate, în relație cu clasele sociale existente în ea. În esență, ea se referă la conceptul potrivit căruia toată lumea trebuie să aibă aceleași drepturi și oportunități economice, politice și sociale.

Conceptul de justiție socială, scoate în evidență importanța de a milita pentru asigurarea rolului cel mai important al statului de a asigura bunăstarea și respectarea drepturilor cetățenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac aceștia.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate