Combinație periculoasă. Beat, fără permis și cu 130 km/h pe Calea București

Combinație periculoasă. Beat, fără permis și cu 130 km/h pe Calea București

UDATE „La data de 18.02.2019 instanta a dispus masura arestarii preventive pentru o perioada de 30 zile fata de barbatul de 54 ani din Bucuresti care a fost depistat in trafic conducand cu viteza de 130 km/h si retinut de politisti pentru 24 ore. Din verificari a rezultat faptul ca barbatul in cauza a fost cercetat si condamnat pentru savarsirea mai multor infractiuni, dintre care 12 la regimul rutier”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, subcomisar ALina Ivan.

Un bărbat din București, în vârstă de 54 de ani pare că a vrut să bată recordul de infracțiuni.

Fără permis și băut bine, bucureșteanul a fost depistat, duminică noaptea, în timp ce șofa cu 130 km/h, pe Calea București.

Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul nu deţine permis de conducere şi, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta era sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul indicând o concentraţie de 0.48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, acesta a prezentat alte date de identitate.

„Conducătorului auto i-au fost solicitate pentru control documentele personale, dar acesta a declarat faptul că nu le are asupra sa, declinându-și verbal identitatea în fața organelor de poliție. Cu ocazia verificărilor ulterioare, polițiștii au constatat faptul că datele de stare civilă comunicate aparțin altei persoane, iar bărbatul în cauză nu deține permis de conducere”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „fals material în înscrisuri oficiale”.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via